Petre Marin, notă mică pentru Răzvan, după România – Germania: „Cu Macedonia a fost mai bine!”
Petre Marin (47 de ani), fostul fotbalist al Stelei și al echipei naționale, a vorbit despre prestația fiului său, Răzvan Marin (24 de ani), în partida dintre România și Germania, scor 0-1.
România și Germania s-au întâlnit în cadrul celui de-al doilea meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, iar nemții au învins la limită, scor 1-0, după golul reușit de către Gnabry, în minutul 17.
- ProSport a trimis o echipă de jurnaliști la Campionatul European de Fotbal U21, din Ungaria și Slovenia. Andrei Trifan, Alin Grigore și Mihai Pop (video+foto) transmit cele mai noi informații de la fața locului.
Petre Marin, notă mică pentru Răzvan, după România – Germania
Întrebat ce notă i-ar da fiului său după prestația din meciul cu Germania, Petre Marin a spus că Răzvan a fost de nota 6 și că s-a prezentat mai bine în meciul cu Macedonia de Nord, așa cum a făcut-o, de altfel, întreaga echipă a lui Mirel Rădoi.
„A încercat să își facă treaba cât a putut el de bine, atât s-a putut în partida cu Germania. I-aș da nota 6, pe acolo. Cu Macedonia a fost mai bine chiar pentru toată echipa. Ca părinte, nu ai decât să fii foarte mândru pentru realizările pe care le are copilul tău. Mi-a stat inima când a pasat înapoi la Niță, am sărit de pe scaun.
Mă bucur că Mirel este consecvent și nu se abate de la principiile pe care le are. Important este ca echipa națională să ia cele trei puncte și să facem acest pas spre a ne califica”, a spus Petre Marin, la Digi Sport.
Petre Marin are încredere în naționala lui Adrian Mutu
În ceea ce privește echipa națională de tineret, Petre Marin are doar cuvinte de laudă la adresa tinerilor lui Adrian Mutu și are încredere că aceștia vor face o figură frumoasă și împotriva Germaniei U21.
„Mi-a plăcut ceea ce am văzut. Încă o dată se adeverește că avem o generație foarte bună, cu jucători care evoluează la echipele lor de club și acesta este un lucru foarte bun. Cred că și în această seară vor scoate un rezultat pozitiv”, a spus Petre Marin.