Petrescu: „Dacă pierdem cu Franța s-a terminat totul!”
Participant la 4 turnee finale cu naționala României, Dan Petrescu crede că dacă echipa lui Pițurcă va pierde meciul inaugural cu Franța, nu-și va mai putea reveni la acest Campionat European.
Dane, ce șanse îi acorzi României la Campionatul European din Austria și Elveția ?
După mine, este evident că în această grupă are ultima șansă. Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să ne batem cu ei pănă în ultima clipă. Oricum, cred că meciurile vor fi destul de echilibrate.
Care este cel mai important meci din grupă ?
În mod clar, primul. Am participat la 4 turnee finale cu selecționata României și de fiecare dată când am început bine, am făcut o figură frumoasă, iar când am început prost, nu ne-am mai putut reveni până la final. Așa că să facem orice, dar să nu pierdem cu Franța la Zurich.
Ce jucător român crezi că va impresiona la acest Campionat European ?
Cred că Mutu va ieși în evidență. Este cel mai bun fotbalist român și eu am mare încredere în el. Oricum, cred că la acest turneu final participă cei mai buni 23 de fotbaliști români pe care i-ar fi putut selecționa Pițurcă.
Vei merge în Elveția pentru a vedea pe viu vreunul din jocurile României ?
Nu, am să stau acasă pentru că exact în 9 iunie, când România are primul meci la Euro, se reunește lotul Unirii Urziceni și trebuie să ne punem pe treabă. Ne-au cam plecat jucători și trebuie să ne întărim pentru sezonul viitor. Voi comenta însă din țară evoluția băieților.
Referitor la echipa pe care o antrenați. Ce obiective are Unirea pentru sezonul viitor ?
În primul rând trebuie să ne întărim, iar pentru asta căutăm pe cineva care să-i ia locul lui Viorel Moldovan care vrea să antreneze. Apoi bineînțeles că vrem să intrăm în grupele Cupei UEFA, lucru care ar reprezenta cea mai mare performanță din istoria clubului. Avem doar un tur de trecut și noi sperăm dar depinde și cu cine vom cădea la tragerea la sorți.