Piți, ai treabă!

Am pierdut urât cu Olanda și vrem să știm de ce! Reflexul de a cere o decapitare vine ca o refulare a celui care, dacă n-a primit capete ale dușmanului, vrea măcar unul dintre ai lui. Unul cu nas ascuțit și cu părul negru și lins.

Ne înghesuim să-l înjurăm acum pe Pițurcă și autocarul pus în poarta mândriei noastre și l-aș fi înjurat și eu, dar mi-am amintit brusc de Iordănescu. De icoane, de evadări din cantonament, de goluri primite în ultimul minut și de cei opt ani dinaintea meciului cu Olanda. Mândria noastră, cea în care simțim răni acum, ne-a fost resuscitată de el, acest Satana cu care am ajuns într-un Rai pentru care aveam, hai dracu’ s-o recunoaștem odată!!!, doar o jalnică viză de flotant. Cred și spun apăsat că Pițurcă trebuie să meargă mai departe. Nu avem timp de prostii. Preliminariile nu-s din 6 în 6 ani și nici nu se califică 6 din grupă.