Piți, am „descifrat” jocul Serbiei!

„Reușim” să ne rătăcim în drum spre stadion, deși nu din cauza noastră, ci a sutelor de jandarmi care au blocat aproape toate intersecțiile mari din centrul orașului.

Dacă vizitezi Belgradul doar cu ocazia competițiilor sportive, Serbia poate să îți lase impresia unui stat unde s-a instaurat legea marțială, din cauza numărului uriaș de păzitori ai ordinii publice. Urcăm dealul spre stadion la picior, printre zeci de tarabe cu fulare, șepci, steaguri. La vânzare apar chiar și tricouri cu portretul lui Radovan Karadzic, semn că sârbii au sentimente contradictorii față de „vedetele” care le-au marcat istoria recentă. În jurul nostru, din ce pricepem, oamenii fac calcule. Vorbesc despre puncte, Franța, România și Radomir Antic. Antrenorul sârbilor e divinizat.

Couceiro nu a găsit antidotul

Suntem deciși să luăm loc în tribună, deci cumpărăm bilete la mijlocul tribunei I, cam pe unde e masa presei la un stadion mare din România. Aici, mai sunt vreo 25 de rânduri până la spațiul rezervat cronicarilor. Fotograful cu care lucrez de patru ani face o mărturisire care mă aruncă în abis: „De când merg eu la meciuri de fotbal, e prima dată când stau în tribună”. Fac rapid un calcul și îmi rezultă vreo 200 de meciuri pe care colegul meu le-a văzut numai de lângă tușă. Brusc responsabilizat, încep să compun un discurs în care să îi explic așezările tactice, rigoarea marcajului, distanțele parcurse… tot ce voi urmări eu. Nu e nevoie. Colegul meu a priceput prin minutul 40 că echipa Lituaniei atacă degeaba pe flancuri, în timp ce antrenorul balticilor, Jose Couceiro, a aglomerat centrul abia când mai era de jucat o jumătate de oră. Cu așa adversar, sârbii nu au avut nicio secundă emoții. Dar o să avem noi, la primăvară.

Sârbii, doar 94 de minute pe stadion!

Dacă lituanienii s-au simțit ca într-o excursie pe arena poreclită „Marakana”, după uriașul stadion omolog din Brazilia, sârbii s-au făcut scumpi la vedere. Elevii lui Radomir Antic nu au ieșit la încălzire pe gazonul impecabil unde joacă Steaua Roșie, ci pe un teren alăturat, lăsându-i pe oaspeți să fie fluierați o oră întreagă înainte de joc. Cum meciul a fost prelungit în total cu trei minute, iar la un minut după final au dispărut toți la vestiare, Stankovic și colegii lui au petrecut în total exact 94 de minute pe teren aseară, spre surprinderea unora dintre fani, care nu înțelegeau care e graba.

Publicat: 13 10. 2008, 08:20
Actualizat: 13 10. 2008, 10:03