Selecționerul Victor Pițurcă speră ca în urma partidelor cu Luxemburg și Franța, de la începutul lunii septembrie, echipa națională să obțină maximum de puncte, șase, însă a precizat, luni, că reprezentativa României va pleca cu cea de-a doua șansă în partida contra „cocoșului galic”. „Eu am speranța că putem câștiga șase puncte. Dar e clar că noi suntem outsideri în meciul cu Franța. Ei sunt clar peste noi. Avem însă șansa noastră să învingem, pentru că eu cred că abia în unul-doi ani, Franța va deveni cu adevărat o forță”, a spus, într-o conferință de presă, Victor Pițurcă.
Reprezentativa României va întâlni la 2 septembrie, în deplasare, reprezentativa Luxemburgului, urmând ca la 6 septembrie să evolueze, pe teren propriu, în compania Franței, în preliminariile Campionatului European din 2012.
Victor Pițurcă regretă faptul că România va întâlni din nou Olanda în preliminariile Cupei Mondiale din 2014. „E una extrem de dificilă. Eu nu mi-am dorit niciodată, de câte ori am fost la națională, să întâlnesc Olanda, dar cu toate astea am avut-o. E foarte clar că cele mai mari șanse la primul loc le are Olanda, iar noi cu Ungaria și Turcia ne vom bate pentru locul doi. Sperăm cu toții să ne calificăm de pe primul loc, poate se întâmplă un miracol. Însă va fi foarte dificil, Olanda e vicecampioană mondială. E foarte greu să te bați cu ei, ați văzut că în aceste preliminarii spulberă tot, sunt ca un ceasornic”, a explicat Pițurcă.
Reprezentativa României va întâlni selecționatele Olandei, Turciei, Ungariei, Estoniei și Andorrei în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, conform tragerii la sorți de sâmbătă, de la Rio de Janeiro.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER