Piți mizează pe contraatac la Euro!
Selecționerul pregătește deja tactica pentru meciul cu Franța, de pe 9 iunie
Cu 13 zile înaintea partidei cu Franța, selecționerul a început deja să lucreze cu echipa pe un plan tactic ce va fi aplicat în meciul cu naționala „Cocoșului galic“.
Conștient că valoarea individuală a adversarilor nu impune o luptă deschisă cu Franța, Piți a pregătit o tactică ultradefensivă. Va încerca blocarea francezilor cu o linie de mijloc compactă, în care Chivu va avea rolul de a-l anihila pe Ribery și va miza foarte mult pe contraatac.
În acest caz, un rol determinant îl va avea dinamovistul Florin Bratu, fotbalistul cel mai rapid din lot, care va fi arma secretă după pauză, atunci când e de presupus că adversarii își vor intensifica atacurile, dacă scorul nu le va fi favorabil. Viteza atacanților laterali poate fi un avantaj important în fața fundașilor centrali francezi, Thuram fiind trecut de 35 de ani, iar Gallas stând destul de prost la acest capitol, al vitezei.
Antrenorul naționalei a studiat în cele mai mici amănunte jocul francezilor și a constatat că echipa lui Domenech are probleme destul de mari la fazele fixe. Francezii au încasat multe goluri din astfel de situații, suferind mult la organizarea din propria suprafață de pedeapsă.