România așteaptă încrezătoare meciul cu Olanda, iar Victor Pițurcă spune că s-ar mulțumi și cu o remiză în disputa cu batavii. „Important e să nu pierdem”, le-a transmis Piți jucătorilor săi.
După un start perfect în preliminariile CM 2014, cu trei victorii din tot atâtea posibile, selecționerul României a vorbit în premieră despre posibilitatea ca tricolorii să termine grupa de calificare pe primul loc.
„La un meci de genul ăsta concentrarea și motivația jucătorilor sunt la cel mai înalt nivel. Toți jucătorii sunt apți.
Mutu nu este la capacitate fizică normală, dacă era s-ar fi găsit în primul 11 la Istanbul. Aș fi mulțumit și cu un egal, important e să nu pierdem. Noi ne dorim victoria pentru că avem șanse la locul doi, însă ne dorim să câștigăm grupa.
Stăm foarte bine psihic, e o piatră de încercare pentru mulți din jucătorii noștri. Sper ca discuțiile pe care le-am avut cu ei să înțeleagă că este doar un joc de fotbal și să se exprime la fel ca în ultimele jocuri.
Chiar dacă ajungi la baraj, nu ai nicio siguranță că te califici. Toți jucătorii au fost fantastici în Turcia”, a declarat Victor Pițurcă într-o conferință de presă.
Meciul România – Olanda se va juca marți, de la 21:00, pe Național Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER