Pițurcă a lămurit situația lui Săpunaru:** „E un capitol închis, nu se mai pune problema să vină la națională!” Variantă surpriză pentru postul de fundaș dreapta”
Victor Pițurcă a fost nevoit să improvizeze pentru postul de fundaș dreapta, Gabi Tamaș fiind preferatul selecționerului pentru dubla cu Turcia și Olanda.
Pițurcă spune că nu se pune problema ca Săpunaru să mai revină la lot atâta timp cât el este la conducerea acesteia. Selecționerul a ăcut cunoscute și celelalte variante pe care le are în vedere pentru acest post și a făcut o dezvăluire surpriză, el gândindu-se chiar la folosirea lui Chiricheș în acea poziție.
„Săpunaru este un capitol închis, nu se mai pune problema să vină la națională. El a luat această decizie. N-am nevoie de jucători care găsesc motive să nu mai vină, că refuză convocarea cât timp e un anumit antrenor. Fundaș dreapta e Mățel, e Papp, mai sunt Luchin, Tamaș.
M-am gândit la un moment dat și la Chiricheș. El poate să joace și fundaș stânga, are viteză formidabilă, tehnică, multe calități. Varianta Chipciu n-a existat niciodată pentru postul de fundaș dreapta!”, a spus Victor Pițurcă la gsptv.