Proaspăt ales în funcția de președinte al FRF, Răzvan Burleanu și-a început mandatul prin stabilirea raportului cu selecționerul Victor Pițurcă. Noul șef al fotbalului românesc l-a asigurat pe antrenorul primei reprezentative imediat după meciul cu Argentina (0-0) de tot sprijinul său, iar discuția l-a mulțumit pe tehnician. Pițurcă a mărturisit că discuția pe care a avut-o cu Burleanu i-a oferit liniștea necesară pentru a continua munca la națională.
„Nu mă așteptam ca domnul Burleanu să aibă vreo șansă la președinția FRF, mai ales în fața lui Gică Popescu. După aceea, am văzut cum au decurs lucrurile și am început să cred. Și jucătorii s-au bucurat când au văzut cine a ieșit președinte. Suntem într-un moment dificil în fotbalul românesc, am ajuns jos de tot și nu neapărat din vina cuiva, ci pentru că resursele sunt foarte puține. A dispărut materia umană, nu mai sunt atât de mulți jucători, tineretului se pare că nu îi mai place atât de mult fotbalul. Meseria asta presupune o muncă fantastică.
După meciul cu Argentina, domnul Burleanu a venit imediat. Chiar am fost surprins să văd în vestiar o grămadă de oameni. Era Răzvan Burleanu și echipa lui, care ne-au felicitat pentru rezultat și meci. A fost foarte bine că ne-a vizitat, lucrurile trebuiau lămurite și aveam nevoie de asta. Ne-a spus că ne va susține necondiționat în activitatea noastră. Eu i-am spus că este o persoană extraordinar de importantă, dar că eu sunt al doilea om în Federație și că este foarte important să ne înțelegem foarte bine. Nu avem niciun motiv să nu o facem. Mi s-a părut un om foarte corect. În perioada următoare va ști și despre ce este vorba și ce va avea de făcut. Era normal ca înainte să vină la FRF să vorbească despre anumite schimbări, dar după ce a analizat mai bine lucrurile a observat că sunt un selecționer care a avut realizări în precedenta campanie de calificare”, a spus Pițurcă la Sport.ro.
Selecționerul a recunoscut că nu ar fi ales să rămână în fruntea naționalei dacă Gică Popescu ar fi rămas în cursa pentru FRF și ar fi câștigat și alegerile pentru șefia fotbalului românesc:
„Nu aveam acel feeling de a lucra cu Gică Popescu. 90 la sută, dacă ajungea el președinte al FRF, eu aș fi plecat. A nu se înțelege că am ceva cu el, chiar îmi doresc să îl văd eliberat cât mai repede, dar nu simțeam că aș putea lucra cu el”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER