Pițurcă a vrut să renunțe la națională!

Eliminarea României de la Euro a adus cu sine o serie de voci care l-au indicat pe selecționer drept principalul vinovat. Atât mass-media, cât și mai mulți oameni de fotbal i-au reproșat lui Pițurcă evoluția naționalei în partida decisivă cu Olanda, ajungându-se până la cererea demisiei acestuia. Iar aceste lucruri nu puteau fi trecute cu vederea de către tehnician.

 

Mai mulți oameni de fotbal apropiați lui Victor Pițurcă au recunoscut ieri pentru ProSport faptul că acestuia nu i-a căzut deloc bine valul de critici la care a fost supus de la întoarcerea din Elveția. „Nu-i venea să creadă ce se întâmpla. Considera că nici el, nici echipa nu meritau un asemenea tratament”, a precizat o sursă.

Mai mult, se pare că Piți a fost tentat să renunțe la conducerea primei reprezentative. Un apropiat de-al tehnicianului în vârstă de 52 de ani a povestit: „La câte a suportat după ce s-a întors acasă, i-a părut rău că a semnat un nou contract cu Federația. Îi venea să se lase, să iasă din fotbalul românesc”. Informația a fost confirmată în cursul zilei de ieri de mai multe surse, inclusiv unele federale. De altfel, cele din urmă au dezvăluit faptul că angajamentul selecționerului prevede că, în cazul în care el vrea să renunțe la funcție, va trebui să plătească către FRF 600.000 de euro.

În cazul invers, forul condus de Mircea Sandu va fi nevoit să-i achite lui Pițurcă aceeași sumă de bani. În altă ordine de idei, contactat telefonic, selecționerul nu a fost de găsit pentru a-și exprima punctul de vedere.

La turneul final, ne-am făcut datoria doar 66%. Din păcate, cu Olanda a fost blocaj psihic
Mircea Sandu, președinte FRF

Am vorbit cu Pițurcă, era foarte dezamăgit de rezultatul ultimului meci. Din păcate, n-am avut jucători care să înlocuiască titularii
Mircea Sandu, președinte FRF

Am plecat după meciul cu Italia, pentru că în cantonamentul naționalei erau numai femei
Dumitru Dragomir președinte LPF

3 calificări a obținut selecționerul Pițurcă în cariera sa, din care două cu naționala mare, la Euro 2000 și Euro 2008, și una cu reprezentativa de tineret, la CE 1998

95 de goluri a marcat naționala României cu Pițurcă antrenor

54 de partide a bifat Pițurcă pe banca naționalei României din poziția de antrenor principal, înregistrând 33 de victorii, 12 remize și 9 înfrângeri

Publicat: 24 06. 2008, 02:03
Actualizat: 24 06. 2008, 02:16