Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, pe lângă condamnarea lui Gigi Becali la trei ani de închisoare cu executare, și condamnarea celorlalți inculpați din „Cazul Valiza”. În aceste condiții, Victor Pițurcă (foto) a primit un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea infractorului și ar putea fi obligat să părăsească naționala.
Cel puțin așa susține Adrian Mititelu, care îl consideră pe tehnician „groparul Craiovei”. După ce astăzi și-a exprimat acordul în legătură cu acțiunea DNA de a deschide un proces în cazul lui Dragomir și Sandu, patronul Craiovei a explicat de ce și actualul selecționer ar putea fi forțat să renunțe la funcția pe care o deține.
„Noi am avut o corespondență cu FIFA în această dimineață. Și din ce știu eu, au deschis o procedură împotriva lui Pițurcă. Statutul FIFA nu permite să se asocieze fotbalul cu persoane condamnate pentru corupție„, a spus Mititelu la DigiSport.
„Nașul” avea altă variantă
Mircea Sandu nu vede, însă, nicio incompatibilitate între condamnare și funcția pe care o are Pițurcă. Imediat după verdict, președintele FRF și-a exprimat sprijinul necondiționat pentru tehnician.
„Nu are nici o problemă de imagine. Pițurcă va pleca dacă își va da demisia sau dacă va fi demis. Acum îl susținem. Este antrenorul naționalei. Singura funcție care trebuie eliberată imediat după condamnare este cea de președinte de federație! Atât.„, a spus Mircea Sandu la momentul respectiv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER