Pițurcă are soluția pentru punctul slab al naționalei, dar e îngrijorat de trei titulari
Se apropie dubla de foc a naționalei cu Turcia și Ungaria, iar Victor Pițurcă se arată îngrijorat de situația a trei jucători. Marica și Torje încă nu își găsesc echipe, iar Daniel Niculae, unul dintre atacanții importanți din mandatul actualului selecționer, este și el în căutarea unei destinații.
Pe de altă parte, Pițurcă pare să fii găsit o soluție într-un punct nevralgic al naționalei.
Citește luni în ediția tipărită a ProSport-ului un interviu eveniment cu Victor Pițurcă.
Pițurcă: „Avem probleme”
„Din păcate, avem probleme. Marica, un jucător extrem de important la națională, nu are echipă, Torje nu a fost inclus în lotul de Europa League al lui Udinese, deci probabil vor să-l împrumute. Daniel Niculae iar nu are echipă și e un alt jucător în care îmi pun speranțe”, a spus Pițurcă la Dolce Sport.
Pițurcă își pune mari speranțe în Nica: „Poate deveni important la națională”
„Mă bucur că Nica a ajuns la Atalanta, m-am interesat de el și cei de acolo sunt foarte mulțumiți. Dacă se va impune și va juca, va deveni important și la națională„, a mai declarat selecționerul.
După cearta cu Săpunaru, Pițurcă a avut mari bătai de cap cu acoperirea postului de fundaș dreapta. Mățel a acuzat o cădere de formă după accidentarea suferită, Luchin este accidentat, iar Tamaș este ieșit din grațiile selecționerului după escapada din această vară.