Pițurcă: „Avem șanse reale să ne calificăm”
Piți îl îmbărbătează pe Mutu, amintind alte penalty-uri ratate. La finalul meciului, selecționerul VicÂtor Pițurcă s-a ferit să-și arate rănile produse de un meci nebun.
Am câștigat un punct sau am pierdut două?
A trecut și meciul al doilea, dar, din păcate, tot nu am câștigat. Pentru noi, importante erau cele 3 puncte. Am câștigat doar unul, însă, având în vedere că am jucat împotriva campioanei mondiale en-titre, nu pot să spun că sunt nemulțumit. Atât noi, cât și Italia puteam să mai marcăm, mai ales că am avut și un penalty (zâmbește amar)… Asta este… Important e că avem șanse reale să ne calificăm și că a fost un meci mai spectaculos decât cel cu Franța.
Ce v-a nemulțumit cel mai mult?
Sunt supărat pe maniera în care am primit golul. Am avut momente bune în atac, dar, la faza defensivă, și unele mai puțin bune. Au fost multe greșeli, deoarece ambele echipe au jucat deschis, la victorie.
Cum l-ați găsit pe Mutu în vestiar?
Adi era foarte supărat, normal, însă cred că este suficient de puternic încât să treacă și peste acest eveniment. El este executantul obișnuit al penalty-urilor și lucrurile acestea se întâmplă. S-au ratat lovituri de pedeapsă în semifinale, în finale… Plus că a avut în față un portar formidabil, iar oboseala a avut și ea un cuvânt greu de spus. Mutu a alergat enorm! Eu îl trimisesem pe Codrea să-i spună să tragă tare, pe jos… Ce să mai spun acum?
S-a terminat turneul final pentru Rădoi?
Din păcate, cred că da. Mirel a suferit două fracturi: una de piramidă nazală și una la pomete. Aceste lovituri necesită intervenție chirurgicală, și Rădoi va rata restul partidelor de la Euro. Este regretabil, pentru că aveam mare nevoie de el.
V-a surprins că am avut atâtea ocazii?
Nu, pentru că Italia nu traversa un moment bun, iar noi am mizat pe acest lucru. Apoi, s-a accidentat Rădoi și am introdus un jucător mai ofensiv, așteptând, firește, să marcheze, să atacăm mai mult. Nu a marcat el, a făcut-o Mutu. Italienii au riscat și noi am profitat de acest lucru.
Ne putem califica și cu 3 puncte…
Putem trece de grupe și cu 3 puncte, însă mie nu îmi place să fac calcule. Calificarea se joacă până în ultimul moment și vom vedea la ora meciului cu Olanda ce trebuie să facem.
Putem spune că avem o echipă mare?
Te poți numi o echipă mare atunci când obții performanțe mari și rezultate. Deocamdată, mai avem de tras, dar faptul că ocupăm locul 12 în clasamentul FIFA, rezultatele din ultimul timp și faptul că în anumite momente am fost mai buni decât cele mai puternice echipe din lume cred că spun ceva!
Titularizat în dauna lui Nicoliță, veteranul Florentin Petre a avut o evoluție sub așteptări. De altfel, Pițurcă s-a enervat din cauză că mijlocașul a pierdut mingea foarte ușor în faza premergătoare golului itaÂÂlienilor, tehnicianul ridicându‑se de pe bancă, gesticulând și țipând. La scurt timp, Petre a și fost schimbat, dar Pițurcă a continuat să-i reproșeze lejeritaÂtea cu care a tratat acea fază.
"Din nefericire trebuie să ne mulțumim cu un egal, pentru că România e o echipă care merită să fie ținută minte. Totuși, rămânem în cursă, încă mai putem ieși din grupă. Mă așteptam să găsesc o echipă a României care să joace astfel, după ce, în meciul cu Franța nu și-a lăsat adversarul să miște. Are o apărare foarte bine organizată, pentru care o felicit" – Roberto Donadoni, selecționer Italia