Pițurcă, Bunul și Răul! Ce a făcut bine, ce a greșit

Pițurcă, Bunul și Răul! Ce a făcut bine, ce a greșit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul a făcut multe greșeli în actuala campanie de calificare, dar are și câteva merite

Pițurcă este perceput după ratarea calificării la Mondiale ca dușmanul unei națiuni, cel mai prost antrenor din istorie, un învechit și un neprofesionist

Conform părerii generale, la cele două turnee finale la care ne-am calificat cu el selecționer (2000 și 2008), nu a avut niciun merit, care ar fi în întregime al jucătorilor din acea perioadă.
Să fim câteva momente lucizi și să îi căutăm obiectiv greșelile, dar și ce  a făcut bine în această campanie de calificare.

Pozitive
1. A promovat patru jucători importanți
I-a adus la lot în momente în care aceștia nu erau considerați încă fotbaliști de top pe Mățel, Maxim, Chiricheș și Pintilii – toți patru au debutat la națională cu Pițurcă selecționer. Primii trei pot constitui și baza viitoarei naționale a României, care se va lupta pentru Euro 2016.
2. Din urna a patra, pe locul 2
A făcut o echipă care s-a bătut până la ultimul meci (cel din returul barajului) pentru calificarea la turneul final, în condițiile în care am pornit din urna a patra valorică la tragerea la sorți. La ultimele două campanii din preliminarii, România s-a clasat pe locul 5 din 6 echipe pentru CM 2010 (selecționeri – Pițurcă și Răzvan Lucescu) și pe locul 3 din 6 în preliminariile CE 2012 (selecționer Răzvan Lucescu).
3. Plus 27 de locuri în topul FIFA!
A dus România de pe locul 56 în clasamentul FIFA, acolo unde ajunsese după mandatul lui Răzvan Lucescu, în vara lui 2011, până pe locul 29, unde se află acum, după barajul cu Grecia.
4. Disciplina, reinstaurată la națională
O dată cu îndepărtarea lui Mutu și cu excluderea lui Tamaș, naționala  a părut o instituție mai serioasă, în care jucătorii vin să-și facă treaba cât mai bine, și nu pentru a se mai întâlni la un șpriț prelungit.

Negative
1. FRICOS ȘI ÎNCĂ‚PĂ‚ȚÂNAT
Tactica mult prea prudentă în partidele cu Grecia, dar și în cea cu Turcia de pe teren propriu. A dat impresia că e incapabil să gândească un sistem ofensiv, dar aici se poate aduce în discuție și faptul că nu prea a avut cu cine. I se reproșează că nu a atacat Grecia la retur cu toate forțele și cu orice risc, pentru că oricum nu mai aveam ce pierde. La capitolul încăpățânare, i se poate reproșa faptul că l-a ținut pe Maxim pe bancă în Grecia până în minutul 86, deși toată lumea era de părere că mijlocașul lui Stuttgart trebuie să fie titular pentru că e cel mai în formă jucător român.
2. FIXIST
Obsesia pentru convocarea anumitor fotbaliști, pe care publicul larg nu îi vede drept compatibili cu statutul de tricolor: S. Lung, Găman în preliminarii sau Lobonț, Cociș și M. Niculae în baraj, în defavoarea unora considerați mai în formă, ca Gigel Bucur sau Pantilimon, ultimul ajuns conjunctural în lotul pentru baraj.
3. CONFLICTUAL
Întreținerea unei stări conflictuale la națională, prin scandalurile cu antrenorul Stelei, cu fosta vedetă a naționalei, Adrian Mutu, cu Săpunaru, cu președintele Ligii.
4. NECOMUNICATIV
Nu știe să comunice cu publicul, e mai mereu morocănos, supărat, de unde se transmite și jucătorilor o stare de disconfort și o tensiune inutilă.
5. SLAB TACTICIAN
Se vorbește, iar Adrian Mutu a confirmat după meciul cu Grecia, pe DigiSport, că ședințele tactice sunt plictisitoare pentru fotbaliști și nu aduc informațiile și indicațiile necesare despre adversar. În contrapartidă, Falemi spune că la Steaua știa totul despre adversari din considerațiile lui Pițurcă. Uluitoare sunt schimbările făcute în minutul 86 în ambele partide, adică extrem de târziu – Maxim a intrat la Pireu, iar Grozav la București. Ce puteau face în patru minute plus prelungiri?

Ce zic românii
CONTRA
Ce păcat! Cu o echipă atât de slabă ca cea a Greciei, am avut ghinionul să ne antreneze cel mai incapabil antrenor din Europa. Culmea nesimțirii este că are în continuare susținerea FRF! (Eshayk)
Vina îi aparține în totalitate selecționerului pentru selecția făcută! El vede doar în față, precum calul! Avem și alți jucători mai valoroși. Să joci cu Lobonț la Atena a fost o inconștiență cruntă! (Tolontan)
Necazul nu e că nu ne calificăm, necazul e că nu scăpăm de Pițurcă și o să se mai ducă doi ani de pomană. Ă‚sta da blestem, să nu putem scăpa nici de Băsescu, nici de Pițurcă, până nu își termină mandatele. Două Satane! (Grecescu Ion)
PRO
Să votezi faptul că antrenorul este vinovat pentru această necalificare dă dovadă de multă prostie. De vină este federația și aria mică de selectie, lipsa valorii fotbalului românesc, care se umple de pseudovedete, iar jucătorii tineri nu sunt promovați. (Lucian Dulbacă)

Bilanțul lui Pițurcă în cele trei mandate la națională

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×