Pițurcă, criticat pentru lipsa de curaj:** „Altădată, băteam cu 9-0 echipe la fel de ‘valoroase’! Primele două goluri au fost ca la flipper”

Chiar dacă România a câștigat 6 puncte din 6 posibile după primele două meciuri din preliminarii, criticile la adresa selecționerului Victor Pițurcă nu au întârziat să apară. Cornel Dinu, unul dintre cei mai înverșunați contestatari ai antrenorului naționalei, susține că mentalitatea acestuia în abordarea partidei cu Andorra nu este demnă de prima reprezentativă a României:

„Este îngrijorător faptul că nu reușim să avem combinații centrale, mai ales în fața unei selecționate comice precum cea a Andorrei. Nu se poate ca 30 și ceva de minute să nu arăți care este adevărata față a acestui șvaițer catalan. Am avut noroc la primul gol, al doilea a fost tot un fel de flipper. Nu ne-a interesat că avem nevoie de golaveraj, iar cu o astfel de mentalitate nu ai ce căuta la națională. Poate ar fi trebuit să se joace de la început cu Maxim și cu Voiculeț în centru. Echipa națională se face și cu dinamica de care dau dovadă fotbaliștii celei mai bune echipe din campionat, Pandurii. Până acum, nu am jucat cu nimeni, ci doar cu niște păzitori de reni și cu niște ospătari. Altădată, băteam echipe la fel de ‘valoroase’ cu 9-0”, a spus Cornel Dinu la DigiSport.

Publicat: 11 09. 2012, 22:51
Actualizat: 11 09. 2012, 22:52