Pițurcă definitivează lotul pentru meciul cu Argentina după Steaua – Dinamo

Selecționerul Victor Pițurcă va anunța jucătorii convocați pentru partida amicală România – Argentina, de miercuri, după disputarea derbiului dintre Steaua și Dinamo, de sâmbătă, din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I, informează site-ul oficial al FRF.

Victor Pițurcă a decis vineri ca toți cei 11 jucători români, legitimați la cluburi de peste hotare, convocați inițial pentru meciul amical România – Argentina să primească faxuri de confirmare.

Antrenor de națională. Alege primul „11” al României pentru partida cu Argentina și câștigi bilete la meciul de pe 5 martie

Jucătorii care au primit înștiințări din partea selecționerului: Costel Pantilimon (Manchester City), Srgian Luchin (Botev Plovdiv), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Alexandru Bourceanu (Trabzonspor), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Gabriel Torje (Espanyol), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Raul Rusescu (Sporting Braga), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Ciprian Marica (Getafe) și Gheorghe Grozav (Terek Groznîi).

Numele celorlalți jucători convocați, cei din campionatul intern, vor fi anunțate sâmbătă seara, după încheierea meciului Steaua – Dinamo, din cadrul campionatului etapei a XXI-a a Ligii I.

Singurul antrenament deschis programat de Pițurcă înaintea partidei cu Argentina va avea loc, luni, la Centrul Tehnic Național al FRF de la Mogoșoaia, începând cu ora 18.00. Accesul mass-media va fi permis începând de la ora 17.20.

Naționala Argentinei va susține luni un antrenament deschis doar reprezentanților presei pe stadionul Dinamo, de la ora 18.30. Accesul presei va fi permis începând de la ora 18.00 numai prin intrarea din Calea Floreasca.

Conferința de presă susținută de selecționerul României Victor Pițurcă, urmat de unul dintre jucătorii convocați va avea loc marți la Mogoșoaia, după încheierea antrenamentului închis. Ora estimată este 13.30, ea urmând să fie confirmată luni.

Selecționerul Argentinei, Alejandro Sabella, va dialoga cu reprezentanții mass-media la Arena Națională, tot marți, de la ora 18.00, înaintea antrenamentului închis de la ora 18.30.

Partida amicală România – Argentina se va disputa miercuri, pe Arena Națională, de la ora 21.00.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 28 02. 2014, 15:37
Actualizat: 28 02. 2014, 15:41