Pițurcă, despre dezvăluirile lui Rădoi: „Nu e normal ce a făcut. Nu am văzut pe nimeni din anturajul naționalei jucând table”

Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, joi, că fostul internațional Mirel Rădoi a făcut afirmații referitoare la oficialii FRF după un timp destul de lungi și acest lucru nu este normal. Pițurcă a subliniat că nu a văzut pe nimeni din anturajul naționalei jucând table.

„Rădoi a fost foarte ferm pe poziție și a spus că nu mai vine niciodată. Dacă își schimba poziția, îmi dădea telefon să îmi spună măcar bună ziua. Nu a făcut asta. Din ce am vorbit cu Oli și cu cei care au fost în Emirate, am înțeles că Rădoi nu mai revine la națională. Nu cred că ne mai putem baza pe serviciile lui. El a dat la Dolce Sport declarații la adresa oficialilor FRF după un timp destul de lung și nu este normal acest lucru. Nu am văzut pe nimeni din anturajul naționalei jucând table. Iar dacă Neșu a primit acea diurnă, cum spune Rădoi, asta este în funcție de cât a jucat Neșu. De asta am avut eu grijă. Nu federalii s-au ocupat de primă, eu m-am ocupat de asta. Neșu a primit ceea ce trebuia să primească”, a spus Pițurcă la Dolce Sport.

Miercuri, Mirel Rădoi a declarat că s-a retras de la echipa națională din cauza angajaților FRF, care primeau prime și diurne mai mari decât jucătorii, iar aceștia mergeau în deplasări doar pentru a juca table.

„Nu poți să vii cu prime de calificare pentru Euro 2008, în care Neșu a jucat două meciuri și a luat 15.000 de euro și sunt oameni în FRF pe care nici nu îi vedeam în deplasări și au luat prima întreagă de 120.000 de euro. Pentru mine, Chivu, Contra, Raț, Marica, Lobonț, care câștigam bani mulți, nu ne uitam la banii ăia. Dar erau jucători care evoluau în România și nu câștigau atât. Eu am încercat să vorbesc. Cu timpul, și Chivu va spune aceste lucruri, chiar dacă acum nu le spune, pentru ca este un tip mai galant. Nici el nu a plecat doar din punct de vedere fotbalistic. Nu erau lucruri în regulă acolo. Hai să ne uităm la primele și diurnele pe care le aveau. Ei aveau 500 de euro diurna pe zi. De ce? Ca să joace table? Vedeam jucători cărora chiar le păsa cât era diurna. Pentru noi, care jucam afară, nu era nicio problemă, dar pentru ei contau acei bani„, a spus Rădoi.

Mirel Rădoi a afirmat că nu putea accepta în postura de al doilea căpitan al naționalei să stea la poze pentru reclame, iar angajații federației să încaseze comisioanele.

„Se întâmplau anumite lucruri pe care eu, ca vicecăpitan, nu le puteam accepta. Nu pot sta la infinit și să fiu călcat în picioare, nu sunt genul de om care atunci cand primește o palmă întoarce și obrazul celălalt. E vorba și despre ce se întâmpla în federație, ce ni se spunea. Mie, daca îmi promiți ceva, te ții de cuvânt. Nu poți veni cu nu știu ce contracte de publicitate, noi să stăm ca măscăricii când vor ei să facă poze și federația să își ia comisioane”, a completat Rădoi.

Mirel Rădoi lasă de înțeles că jucătorii echipei naționale își plăteau singuri biletele de avion la meciurile din deplasare ale primei reprezentative. „Sper ca Răzvan Burleanu să schimbe aceste lucruri. Ni se spunea ca avem diurna mare, că jucătorii sârbi vin la națională și își plătesc singuri biletele de avion. Nu îi puteți cere unui jucător care evoluează în România să își plătească singur biletul, 1.000 de euro, dacă jucam un meci la Paris, de exemplu. Pentru mine nu era o problemă, dar pentru cei care câștigau 3-5.000 de euro lunar, lor li se puteau deconta”, a explicat Rădoi.

Mirel Rădoi s-a retras de la echipa națională în 2010, după ce a evoluat în 67 de meciuri și a marcat două goluri. El a semnat, marți, un contract pe doi ani Al Ahli Dubai, unde va fi antrenat de Cosmin Olăroiu. În vârstă de 33 de ani, Rădoi a mai evoluat în cariera lui la Extensiv Craiova, Steaua, Al Hilal și Al Ain.

Mediafax

Publicat: 17 07. 2014, 19:08
Actualizat: 17 07. 2014, 19:09