Selecționerul Victor Pițurcă este îngrijorat de faptul că echipa națională va lua primul contact oficial cu National Arena abia la meciul cu Franța, spunând că acest aspect poate constitui un dezavantaj.
„Aceasta este prima mea conferință de lucru, înainte de amicalul cu Uzbekistan. Anularea amicalului cu Argentina seamănă puțin cu un dezastru, dar trebuie înțeleși că au avut probleme. Pentru mine e un mare dezavantaj, pentru că vom inaugura stadionul într-un meci oficial, vom testa duritatea unui meci cu public chiar contra Franței.
Vom avea o grupă destul de dificilă în preliminariile pentru Mondialul din 2014. În mod clar, Olanda este cel mai tare adversar, se vede și ce parcurs au în actualele calificări, sunt ca un metronom și spulberă tot în cale.
Aș prefera amicalul cu Argentina în locul despăgubirilor, pentru că eu am nevoie de un astfel de meci. Trebuie înțeleși și ei și să negociem pentru un alt meci, care să se dispute în alte condiții financiare, desigur”, a spus Pițurcă la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER