Pițurcă îl vrea titular pe Săpunaru

Victor Pițurcă nu a fost deloc mulțumit de rezultatul experimentului făcut în partida cu Letonia, când Contra a jucat mijlocaș dreapta, iar Săpunaru, fundaș, în spatele său. „Se vede că nu se cunoșteau prea bine în joc”, a spus selecționerul după meci, dând încă de atunci de înțeles că nu va mai folosi această formulă. Din acest considerent el va trebui să aleagă între cei doi titularul postului de fundaș dreapta. La antrenamente, Piți i-a folosit alternativ, dar ieri Cristian Săpunaru a părut alesul. Fotbalistul lui FC Porto a prins echipa titularilor, jucând alături de Tamaș, Goian și Radu Ștefan, în vreme ce Cosmin Contra a apărut la rezerve.

Din câte se pare, opțiunea antrenorului este legată de stadiul de pregătire a celor doi, care înclină în favoarea portughezului, pentru că „Guriță” a jucat doar 12 minute în prima etapă de campionat din Spania. În plus, Contra are 33 de ani și, mai devreme sau mai târziu, va trebui să lase locul unui fotbalist mai tânăr, meciurile cu Lituania și cu Feroe putând fi un prilej potrivit pentru a-l încerca pe Săpunaru. Și la linia de mijloc lucrurile sunt clare, nefiind nicio surpriză. Pițurcă gândește totuși și un sistem de rezervă în care Codrea ar putea apăra al doilea închizător, iar Dică al doilea vârf, în spatele lui Marica, situație în care Daniel Niculae ar trece pe banca de rezerve. Oricum, așa cum a specificat și ieri ProSport, Nicolae Dică va avea un rol decisiv în partida cu Lituania, de la el așteptându-se să preia responsabilitățile lui Mutu.

2
selecții la echipa națională are Cristian Săpunaru

Publicat: 03 09. 2008, 23:11
Actualizat: 04 09. 2008, 15:57