Pițurcă neagă conflictul cu Reghe și anunță o convocare surpriză:** „Este în vederile mele!” Ce jucător vor vedea steliștii la națională

Victor Pițurcă a dezvăluit ieri că golgeterul Stelei și al Ligii I are șanse mari să fie convocat pentru partida cu Australia

Domnule Pițurcă, s-a discutat mult pe tema convocării steliștilor la națională. Absența lor acum vă încurcă strategia?

Nici vorbă. Chiar mă bucur că în absența lor pot vedea la lucru și alți jucători interesanți din Liga I. În prima parte nu aș fi vrut decât doi-trei jucători de la ei, i-am zis și lui Reghecampf. Pe Gardoș, pentru că voiam să-l folosesc ca mijlocaș central, și pe Tănase.

Ținând cont de conflictul care a existat, vor fi tot atât de mulți steliști la națională?
Conflictul nu a existat, a fost alimentat de presă și de alții. Normal că vor veni destui jucători de la Steaua, are fotbaliști foarte buni.

Va fi și Rusescu printre ei?
Este în vederile mele, e pe lista mea. Încă nu m-am hotărât, ca să pot ști exact.

E un avantaj că, forțate de problemele financiare, echipe ca Rapid sau Dinamo folosesc mulți tineri?
La Rapid abia de acum încolo se va întâmpla asta, dar la Dinamo a început mai devreme. Iar acolo chiar sunt foarte mulți fotbaliști tineri, care au calități ce-i pot propulsa în fotbalul mare.

E un avantaj că se va juca fără spectatori contra Ungariei?
M-am gândit la treaba asta și nu-mi dau seama dacă e un avantaj sau un dezavantaj. Poate fi și una, și alta. Astea sunt regulile FIFA și UEFA și ne supunem, dar nu e normal. Eu aș vrea spectatori în tribune.

Acest turneu are și zile grele, ca aceasta, cu trei antrena­men­te, dar băieții au răspuns bine

Victor Pițurcă, selecționer România

Mi-aș fi dorit să jucăm cu Islanda, pentru că joacă ce joacă și Ungaria, chiar dacă e mai slab cotată decât Australia în clasa­men­tul FIFA
Victor Pițurcă, selecționer România

Publicat: 28 01. 2013, 22:27
Actualizat: 28 01. 2013, 22:31