Cu două zile înaintea reunirii integrale a lotului național, Victor Pițurcă are destule motive de îngrijorare. După ultima indisponibilitate apărută în lot, selecționerul a acceptat să vorbească pentru ProSport despre situația tricolorilor.
Domnule Pițurcă, nu scăpați de ghinioane… Asta e! S-a întâmplat, așa e fotbalul, și cu astfel de momente.
O accidentare totuși stupidă a lui Ovidiu Petre la volei, nu? Nu, nu e dintr-o prostie cum am mai auzit. Putea să se întâmple și la antrenament și tot aia era. Ați vorbit cu jucătorul? E supărat de ce s-a întâmplat? Firește că e supărat, doar pierde un turneu final. Dar nu am vorbit cu Ovidiu, cei din staff-ul meu au ținut legătura cu el.
Constituie o problemă absența lui? Da, dar trebuie să facem față. Dar asta este, e ghinionul lui Petre și cred că se face deja prea mult tam-tam. Pe cine veți chema în locul lui? Dacă veți chema. În clipa de față nu cred că voi lua pe altcineva, nu am nicio soluție și cred că vom rămâne așa. Tocmai de-asta am și chemat în plus trei jucători de rezervă.
Asta înseamnă că mai renunțați la încă doi. Când o veți face? Încă nu știu, dar probabil după câteva zile de cantonament. Vă îngrijorează și situația altor tricolori? Eu sunt îngrijorat mereu. Am mai vorbit și zilele trecute cu Chivu, sper să fie în regulă și să nu mai apară încă vreo accidentare. Cristi vine mai târziu? Vor veni toți mâine, cu excepția lui Cristi Chivu, care va ajunge pe 25 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER