România și-a egalat cea mai proastă performanță din istoria recentă, naționala lui Piți clasându-se pe locul 57 în clasamentul FIFA. Selecționerul este convins că acest loc este unul de conjunctură, moștenire a rezultatelor slabe din mandatul lui Răzvan Lucescu și este convins că, sub comanda sa, echipa își va reveni și va redeveni o echipă de temut.
„În acest clasament suntem din cauza rezultatelor din urma cu doi ani de zile, nu eram eu la națională atunci. Am pierdut două jocuri în mandatul meu, cu Belgia și Slovenia. Peste ceva timp vom fi din nou sus, vom vedea. Se vor lua în calcul rezultatele obținute în ultima perioadă și vom urca, n-are cum să nu se întâmple așa„, a spus Pițurcă, la primele declarații din Estonia.
România nu s-a mai calificat la un turneu final din 2008 și Pițurcă, al cărui obiectiv este calificarea la Euro 2016, este conștient că naționala va avea o misiune ingrată, Olanda și Turcia plecând cu primele șanse în grupă.
„Avem nevoie de un rezultat bun vineri, care să creeze pentru mai departe o atmosferă favorabilă. Suntem extrem de concentrați. Nu Va fi ușor, dar vom face tot ce trebuie pentru a obține primele trei puncte în această campanie. Olanda și Turcia rămân principalele favorite, noi cu Estonia și Ungaria vom fi outsideri. Cred că Estonia va fi un adevsar dificil„, a mai spus selecționerul.
Selecționerul a demonstrat încă o dată cât este de superstițios și a făcut apele la istorie: el și-a amintit de o dispută contra balticilor, pe care tricolorii, cu el la timonă, au câștigat-o.
„Îmi amintesc că am învins în Estonia, în 1999, cu 2-0, dar a fost doar un meci amical. Situația de atunci seamănă cu cea de acum, din punctul de vedere al momentului în care se află echipa națională. M-aș bucura dacă am obține același rezultat ca la momentul respectiv„, a încheiat selecționerul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER