Pițurcă: „Scoateți oameni din joc!”

Frigul, burnița și ceața au reprezentat adversarul cel mai important al naționalei României la antrenamentul de ieri- dimineață, primul și singurul desfășurat în Feroe. Ședința de pregătire n-a avut nimic special, fiind parcă făcută pentru a relaxa atmosfera din cadrul echipei. După încălzire, stretching și câteva sprinturi, Piți a condus două jocuri, unul în care elevii săi pasau mingea cu mâna și marcau cu capul, și celălalt o miuță obișnuită, pe latul terenului, între două echipe formate din zece fotbaliști, cea a rezervelor fiind completată de Ionuț Lupescu. La titulari au jucat Lobonț - Contra, Goian, Rădoi, Neșu - Cociș, Codrea, Lazăr, Aliuță - M. Niculae, iar la rezerve Stăncioiu - Tamaș, Moți, Ghionea, R. Ștefan - Săpunaru, Dică, Lupescu, Costea - Bratu, echipa primilor urmând a fi completată astăzi cu Florin Costea. Acesta, dar și Marian Aliuță au fost prelucrați îndelung de Pițurcă în timpul antrenamentului, selecționerul arătându-le cam ce ar vrea de la ei. De altfel, una dintre cheile meciului de astăzi, poate cea mai importantă, se va afla la jucătorii tehnici, capabili să desfacă prin dribling sau un-doi-uri apărarea supraaglomerată a gazdelor. În condițiile în care feroezii se vor apăra în efectiv aproape complet, Piți a cerut ca balonul să circule pe jos și să nu se abuzeze de centrări și mingi lungi.

Frigul, burnița și ceața au reprezentat adversarul cel mai important al naționalei României la antrenamentul de ieri- dimineață, primul și singurul desfășurat în Feroe. Ședința de pregătire n-a avut nimic special, fiind parcă făcută pentru a relaxa atmosfera din cadrul echipei. După încălzire, stretching și câteva sprinturi, Piți a condus două jocuri, unul în care elevii săi pasau mingea cu mâna și marcau cu capul, și celălalt o miuță obișnuită, pe latul terenului, între două echipe formate din zece fotbaliști, cea a rezervelor fiind completată de Ionuț Lupescu. La titulari au jucat Lobonț – Contra, Goian, Rădoi, Neșu – Cociș, Codrea, Lazăr, Aliuță – M. Niculae, iar la rezerve Stăncioiu – Tamaș, Moți, Ghionea, R. Ștefan – Săpunaru, Dică, Lupescu, Costea – Bratu, echipa primilor urmând a fi completată astăzi cu Florin Costea. Acesta, dar și Marian Aliuță  au fost prelucrați îndelung de Pițurcă în timpul antrenamentului, selecționerul arătându-le cam ce ar vrea de la ei. De altfel, una dintre cheile meciului de astăzi, poate cea mai importantă, se va afla la jucătorii tehnici, capabili să desfacă prin dribling sau un-doi-uri apărarea supraaglomerată a gazdelor. În condițiile în care feroezii se vor apăra în efectiv aproape complet, Piți a cerut ca balonul să circule pe jos și să nu se abuzeze de centrări și mingi lungi.

Publicat: 09 09. 2008, 22:11
Actualizat: 10 09. 2008, 10:08