Pițurcă: „Ștefan Radu a vorbit urât”
După „dubla“ cu Lituania și Feroe, Victor Pițurcă a decis să renunțe la câțiva jucători, printre care Dică, Moți și Ștefan Radu (foto, în galben). „Dică nu joacă la Catania, iar la națională a evoluat slab, de aceea nu l-am mai chemat. Moți, la fel, n-a prins deloc echipa la Siena”, a spus Pițurcă, acesta referindu-se și la Ștefan Radu. „Pe el nu mă mai bazez acum, din cauza atitudinii pe care a avut-o. După meciul cu Lituania, în care a fost titular și am văzut cu toții cum a jucat, le-a vorbit urât colaboratorilor mei. Eu nu am aflat decât mai târziu, pentru că, dacă aflam atunci, îl trimiteam acasă. Îmi pare rău pentru el, deoarece este unul dintre fotbaliștii promovați de mine la națională. Dar, până nu își revizuiește comportamentul, nu mai are ce căuta la lot. Apoi, e binevenit. Nu am nimic cu el, însă transferul la Lazio se pare că l–a schimbat, și asta nu e bine”, a declarat Piți.
9 selecții a adunat Ștefan Radu la națională, el fiind promovat de la tineret chiar de Pițurcă