Victor Pițurcă a susținut o conferință de presă la Casa Fotbalului. Selecționerul a oferit mai multe explicații după meciurile cu Ungaria și Olanda contând pentru preliminariile CM 2014.
„Am avut două meciuri nereușite, ăsta e adevărul. Trebuie să trag un semnal de alarmă. După ce s-a discutat cu alți antrenori, am acceptat să reiau echipa națională în urma proiectului propus de Federație. Obiectivul meu este crearea unei echipe naționale competitive care să se califice la turneul final din 2016.
În condițiile în care mi se cere demisia, e greu să obținem performanțe. De când am preluat echipa am 20 de jocuri, 10 victorii, 6 înfrângeri și patru egaluri.
Încerc să fiu cât mai diplomat, să nu încep să înjur și eu. Scopul meu este să creez o echipă bună, lucru pe care l-am reușit parțial și sper să ne calificăm și la turneul din Brazilia. Trebuie să recunoaștem că nu avem materie primă, e un campionat slab și nu o spun ca să-l supăr pe președintele Ligii. Suntem la pământ, de ce se cere atât de mult de la echipa națională? Cine suntem noi?”, a spus Victor Pițurcă în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER