Fostul căpitan al echipei naționale, Gică Popescu, s-a raliat de partea fostului său coleg din Generația de Aur, Gheorghe Hagi, după ce ultimul i-a transmis lui Răzvan Lucescu să plece de la cârma tricolorilor. Cel supranumit „Baciul” a declarat că își permite să-l critice pe Răzvan Lucescu datorită zecilor de selecții pe care le are la echipa națională.
„În momentul în care noi ne permitem să-l atacăm pe Răzvan, suntem făcuți varză. Și noi avem peste 200 de selecții. Poate noi suntem fel. Așa am fost crescuți și așa am făcut performanță.Nu ne-a călcat nimeni în picioare. Doar n-o să fim călcăți acum! Prin ce am făcut noi în fotbal, nu avem voie să ne dăm cu părerea?Toată lumea îl apără, trebuie să mai fie și oameni care să-i spună că greșește. Nu vreau să-i iau locul lui Răzvan, Doamne Ferește. Sunt pentru a continua pe termen lung, dar și pentru responsabilitate. Dar dacă nu el nu crede, nu are rost. Nu poți să spui după un rezultat negativ că nu avem valoare, pentru că transmiți un mesaj echipei.Tăcem din gură, ca nu cumva să nu creadă cineva că suntem într-un grup. Interese au ei, cei de la FRF„, a spus Gică Popescu la gsp tv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER