Precedente favorabile pentru România
Situația existentă în grupa României s-a mai întâlnit de trei ori în istoria ultimelor zece turnee finale majore
În urmă cu zece ani, Norvegia și Paraguayul au trecut de faza grupelor profitând de lejeritatea cu care și-au apărat șansele brazilienii și nigerienii.
Din 1986 încoace, ceea ce se întâmplă acum în grupa României s-a mai consemnat în trei ocazii. Două dintre acestea sunt favorabile tricolorilor. Astfel, la Campionatul Mondial din 1998, brazilienii și nigerienii, cu șase puncte după două meciuri, și-au permis luxul de a nu juca la capacitate maximă în ultima rundă. De acest lucru au profitat Norvegia și Paraguayul, la fel cum se poate întâmpla diseară cu naționala lui Victor Pițurcă. În schimb, la Euro 2004, Cehia, deja calificată, nu s-a predat în fața nemților, câștigând cu 2-1 împotriva Germaniei. Paradoxal, beneficiară a fost chiar Olanda, adversara de astăzi a României.