Mircea Lucescu și Răzvan Burleanu ar fi ajuns la un acord pentru ca „Il Luce” să preia banca tehnică a echipei naționale a României, iar presa din Ucraina a reacționat imediat.
Experimentatul tehnician a purtat mai multe negocieri cu reprezentanții Federației Române de Fotbal în ultimele zile, după ce Gică Hagi a refuzat oferta și a ales să se ocupe doar de proiect de la Farul Constanța.
Federația Române de Fotbal caută selecționer pentru echipa națională și se pare că Răzvan Burleanu a ajuns la o înțelegere cu Mircea Lucescu. Astfel, este foarte probabil ca „Il Luce” să devină noul selecționer al României.
Reamintim că Edi Iordănescu, antrenor care a condus România la EURO 2024, nu a dorit să își mai prelungească înțelegerea, iar Gică Hagi a refuzat oferta, dorind să continue proiectul pe care îl are la Farul Constanța.
În aceste condiții, Mircea Lucescu ar putea fi tehnicianul ales pentru a conduce echipa națională spre Campionatul Mondial din 2026.
Presa din Ucraina a reacționat imediat când a aflat această informație, vorbind despre numirea lui „Il Luce” la cârma primei reprezentative a României.
Astfel, cei de la Sport Express au titrat, citându-l pe Mircea Lucescu: „«Voi stabili un record mondial»: Lucescu și-a confirmat revenirea și a anunțat naționala pe care o va pregăti”.
Football 24 a ținut să amintească faptul că România a învins-o pe Ucraina la EURO 2024: „Lucescu se întoarce la treabă și va conduce echipa care a bătut Ucraina la EURO 2024: «Voi stabili un nou record mondial»”.
Tribuna a avut o reacție similară: „Wow! Mircea Lucescu a spus că va stabili un nou record mondial”
Nu ar fi pentru prima oară când Mircea Lucescu s-ar afla la cârma echipei naționale. „Il Luce” a mai condus prima reprezentativă a României din 1 noiembrie 1981 până pe 2 octombrie 1986, perioadă în care a strâns 57 de meciuri și o calificare la EURO 1984.
Astfel, Lucescu ar urma să revină pe banca unei naționale la aproape 38 de ani distanță după ce a fost îndepărtat din funcția pe care a ocupat-o.
În perioada în care a pregătit echipa națională a României, Mircea Lucescu a acumulat 23 de victorii, 19 remize și 15 înfrângeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER