„Au trecut 51 de ani de când Anglia nu a ieșit victorioasă din acest duel!”. Presa engleză pune presiune pe băieții lui Gareth Southgate, înaintea meciului cu România
Presa engleză pune presiune pe naționala Angliei, înaintea partidei amicale cu România. Aceasta amintește că Anglia nu a mai învins „tricolorii” de 51 de ani.
În primul amical al verii, România a fost învinsă de Georgia, 1-2.
Meciul Anglia – România va avea loc astăzi, 6 iunie, de la ora 19:00, și va putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro.
Presa engleză pune presiune pe băieții lui Gareth Southgate, înaintea meciului cu România
Jurnaliștii de la Daily Mail notează că Southgate va miza pe o victorie în fața României, având în vedere că este ultima partidă înainte de EURO 2020. În plus, aceștia au adus aminte că ultima victorie a Angliei, în fața României, datează de la Campionatul Mondial din 1970.
„Gareth Southgate va dori ca ultimul meci înainte de EURO 2020 să fie perfect, o prestație bună, fără accidentări și, cel mai important, o victorie de moral înainte de meciul cu Croația. Măcar dacă am fi avut un palmares pozitiv contra României… Gareth, au trecut 51 de ani de când Anglia nu a ieșit victorioasă din acest duel. La Campionatul Mondial din 1970, golul lui Geoff Hurst a decis victoria cu 1-0”, scrie Daily Mail.
În plus, presa din Regat a remarcat faptul că Ianis Hagi este vedeta naționalei României.
„Vedeta României este Ianis Hagi, jucătorul lui Rangers, fiul fostului căpitan, Gheorghe Hagi. Vlad Chiricheș, fost la Tottenham, și George Pușcaș, de la Reading, sunt și ei nume pe care fanii englezi le cunosc”, au mai scris jurnaliștii englezi.
Sorin Cârțu îi „urechează” pe „tricolori” înainte de Anglia – România
Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, despre ceea ce vrea să vadă, din partea „tricolorilor”, în partida amicală Anglia – România.
„Mă aștept la o altfel de abordare și un altfel de rezultat, să vedem… Poate, cine știe, o partidă de tipul ăsta îi mobilizează mai mult. Nu contează (n.r. dacă România va pierde). Și înfrângere, dacă este, trebuie să aibă o anumită tentă, o anumită imagine, să lași o altă impresie.
Mi se pare că se vine la echipa națională de parcă am veni la echipa de club. Nu este spiritul acela care trebuie pentru echipa națională. Nu văd spiritul acela naționalist și concentrarea respectivă pe care trebuie să o ai pentru meciurile naționalei.
Meciul cu Anglia este un prilej să te expui și ca atitudine, și ca reușite. Dar trebuie, zic eu, să primeze, într-un fel, spiritul naționalist și un spirit colectiv. La toate meciurile, în afară de ăla cu Austria, parcă au fost preocupați să epateze individual”, a declarat Sorin Cârțu, în exclusivitate, pentru ProSport.