Publicațiile BBC, AS și Marca nu au lăsat să treacă neobservat scandalul provocat de ultrașii din gruparea „Uniți sub Tricolor” la meciul România – Kosovo, 2-0.
Meciul România – Kosovo a fost suspendat din cauza reacțiilor grupului „Uniți sub Tricolor”, iar publicațiile BBC, AS și Marca nu au lăsat acest moment să treacă neobservat.
Partida de pe Arena Națională a fost întreruptă în prima repriză pentru 50 de minute, după ce ultrașii din peluza Sud a stadionului au afișat un banner inscripționat cu mesajul „Kosovo e Serbia”. Echipele au plecat la vestiare și a existat riscul ca jocul să fie oprit și, ulterior, decis la masa verde în favoarea oaspeților.
Din fericire, spiritele s-au calmat și România a reușit, în cele din urmă, să se impună cu 2-0, grație golurilor semnate de Stanciu și Mihăilă.
Jurnaliștii de la BBC au remarcat, de asemenea, și prezența în peluză a bannerului inscripționat cu mesajul „Basarabia e România”.
„Independența Kosovo este recunoscută de 100 de țări, inclusiv de Regatul Unit, însă România se numără printre puținele țări din Uniunea Europeană care nu o fac. Suporterii români au ridicat și un banner pe care a stat scris «Basarabia este România» în aceeași parte a terenului cu cel cu mesajul anti-Kosovo. Basarabia, care a făcut parte din România în perioada 1918-1940, este împărțită între Republica Moldova și părți ale Ucrainei”, a notat BBC.
Atitudinea ultrașilor din gruparea „Uniți sub Tricolor” nu a fost împărtășită de spectatorii care au luat loc în celelalte zone ale stadionului, aceștia taxându-i pe suporterii din peluză.
„Răspunsul restului publicului de pe stadion împotriva ultrașilor a fost exemplar. Cu jocul întrerupt și jucătorii la vestiare, când ultrașii au început să strige «România, România», restul publicului a răspuns invitându-i să plece «afară, afară».
Jocul s-a reluat, în sfârșit, după mai bine de 50 de minute. Bineînțeles, cu un avertisment serios: «Nu mai cântați numele vecinilor noștri. Este ultimul avertisment. În caz contrar, întâlnirea va fi suspendată definitiv». A existat, la mijloc, o încercare de evacuare a ultrașilor… dar nu s-a putut”, a scris Marca.
„Scandal politic în România: jucătorii din Kosovo părăsesc terenul”, au notat jurnaliștii de la AS în momentul când meciul a fost oprit.
Pentru România urmează meciul din deplasare cu Belarus (12 octombrie) și de pe teren propriu cu Andorra (15 octombrie) – fiind șanse ca cel de-al doilea să se dispute fără spectatori în tribune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER