Presa turcă, după victoria României:** „Tortură națională!” | „România ne-a dat o palmă!”
Presa turcă a notat, vineri seară, după înfrângerea, cu scorul de 1-0, din meciul cu România, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, că echipa Turciei a primit „o palmă” din partea tricolorilor, menționând și „o tortură națională” și „un rezultat neașteptat în Kadikoy”.
„Am primit o palmă din partea românilor„, a scris Hurriyet la finalul jocului de pe stadionul Șukru Saracoglu. „Echipa națională a fost rănită grav pierzând în fața României, scor 0-1”, adaugă jurnalul turc.
„Tortură națională!”, a titrat Fanatik, în timp ce haber7.com a notat: „Brazilia este acum mai departe”.
„Rezultat neașteptat în Kadikoy”, a scris și Milliyet, iar Sabah a calificat rezultatul drept un „duș rece pentru națională”, adăugând că greșeala mare a portarului Volkan a adus României victoria.
„Turcia, lovită de România”, a titrat cotidianul Star.
Un alt jurnal, Turkiye, a notat: „La un astfel de fotbal, un astfel de rezultat”, iar Posta a scris: „Ne-am prăbușit în Kadikoy”.
„Eroarea lui Volkan ne-a ucis”, scrie Sabah, care adaugă că victoria României este meritată.
Reprezentativa României a învins, vineri, în pe stadionul Șukru Saracoglu din Istanbul, cu scorul de 1-0 (1-0), selecționata Turciei și a obținut a treia victorie consecutivă în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Unicul gol al partidei a fost marcat de Grozav, în minutul 45+1.
Sursa: Mediafax