Marcel Pușcaș, președintele celor de la FC U Craiova, crede că nu Mirel Rădoi este vinovat pentru criza de la prima reprezentativă, însă admite că nu are stofă de selecționer.
România a fost învinsă, miercuri seară, cu scorul de 2-1, de selecţionata gruzină, într-un meci amical disputat pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti.
Ivan a marcat pentru „tricolori”, în timp ce reușitele gruzinilor au fost semnate de Mikautadze (min.61) și Aburjania (min.71).
Următorul meci al naționalei României va avea loc duminică, la Middlesbrough, cu Anglia.
„Am văzut meciul și discursul lui Rădoi. Pot spune că indiferent cine ar fi selecționerul României la această oră, nu ar avea mai multe de făcut. Dar sunt niște principii general valabile în fotbal pe care cred că actualul selecționer nu le cunoaște sau nu le respectă.
Rădoi are principii ideale, uneori utopice în opinia mea. Nu sunt racordate la fotbalul real. Faptul că te bat Armenia, Georgia, ai probleme cu Belarus, nu e în regulă. Indiferent cine e selecționerul României, problemele sunt de fond, de la copii și juniori. Selecționerul preia un ansamblu, oricine ar fi el.
Mie chiar mi-e simpatic Mirel, l-am susținut când a fost la Steaua. Dă-l naibii de BAC, dă-o naibii de licență, are calități. Dar nu poți aborda așa! Nu poți să experimentezi, lumea nu așteaptă, nu are răbdare. Trebuie să își pună un semn de întrebare.
Rădoi este un posibil viitor bun antrenor, dar nu poate fi selecționer. A selecta înseamnă a avea sinteză, logică, a cunoaște ansamblul de tradiție, istorie, stil”, a declarat Marcel Pușcaș, la Pro X.
Tricolorii au ieşit de la pe teren cu un banner pe care scria „După 565 de zile, cea mai frumoasă oră: Împreună iar în Peluza Tricoloră”, marcând astfel revenirea suporterilor la un meci al echipei naţionale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER