Doi dintre jucătorii echipei naționale aflate la EURO 2016 ar urma să ajungă la Karabukspor, a anunțat Tolga Gul, președintele echipei la care joacă Marius Alexe.
Primul nume pe lista nou-promovatei în prima ligă din Turcia este cel al lui Valerică Găman, fundașul Astrei care va semna, cel mai probabil, imediat după terminarea Campionatului European: „Este un jucător al campioanei României și este în lotul de la Euro 2016 al României. Va semna un contract pe doi ani cu noi, după turneul final”, a spus Tolga Gul, într-o conferință de presă susținută sâmbătă.
Al doilea fotbalist din lotul naționalei care ar putea ajunge la Karabukspor este Steliano Filip: „Continuăm între timp discuțiile cu un al doilea jucător din naționala României. În total, vom face peste 13 transferuri în această vară. Fără îndoială, vom construi o echipă foarte bună”, a declarat conducătorul turcilor.
Karabukspor i-a avut în componență, în acest sezon, pe românii Marius Alexe, Gabi Iancu și Ionuț Neagu, dar doar fostul dinamovist a rămas și după promovarea în prima ligă. Turcii au încercat să-l convingă și pe Gigi Becali să-l vândă pe Chipciu, dar oferta de două milioane de euro a fost considerată prea mică de patronul Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER