Presiunea pe Mutu

Luca Toni îi urează lui Adi să aibă un Euro de excepție. Domenech și Donadoni ascund în spatele declarațiilor de complezență teama de Mutu. Și noi, ziariștii, când îl întrebăm pe câte vreun olandez, englez sau pakistanez ceva de naționala României, începem cu „ce părere ai de Mutu?”. De-abia pe urmă urmează aceeași întrebare despre Chivu și, dacă întrebatul chiar știe de ambii, îndrăznim să pomenim de Lobonț. Ne punem speranțele în el chiar dacă încercăm cu orice ocazie să aruncăm clișee de genul ”există 11 jucători în echipă” sau „România nu e dependentă de el”. Mutu trebuie să facă față unei presiuni nebune, e adevărat, dar ceva mai diferită. Trebuie să suporte toate speranțele noastre, trebuie să înfrunte toate grijile și angoasele care ne bântuie. Și, după toate astea, trebuie să mai si joace bine, să strălucească, să dea goluri și să ne treacă de grupe. Pare cam mult, nu? Păi e cam mult!

Ideea e că niciun om nu le poate face pe toate de unul singur. Și Mutu poate să fie primadonă, dar n-are cum să fie în același timp sufeur, director de teatru și menajeră. Și nici n-ar trebui să încerce. Nu de alta, dar n-o să-i iasă nici lui, și nici nouă.