Edward Iordănescu este selecționerul României de la începutul acestui an, însă rezultatele cu el pe banca tehnică au lăsat de dorit până în acest moment.
Prima campanie în calitate de tehnician al primei reprezentative a tricolorilor a fost un eșec. România a retrogradat în Liga C a Ligii Națiunilor, după ce echipa a terminat pe ultimul loc, cu doar 7 puncte acumulate, dintr-o grupă din care au mai făcut parte și Bosnia, Muntenegru și Finlanda.
La puțin timp după ce Federația Română de Fotbal l-a reconfirmat pe banca echipei naționale, Edward Iordănescu a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat în cele aproximativ 9 luni în calitate de selecționer.
În primul rând, Edward Iordănescu a ținut să le mulțumească oficialilor de la FRF pentru încrederea pe care i-au dat-o.
Totuși, selecționerul reconfirmat al României a identificat 5 probleme în cadrul echipei naționale, pe care speră să le remedieze într-un timp foarte scurt.
„Încrederea care mi s-a oferit mă onorează și, la fel ca și până acum, promit să pun în slujba echipei naționale toate cunoștințele mele și tot ce am eu mai bun ca să reușim să ne atingem obiectivul. Am identificat cinci probleme pe care le avem și sper să le remediem sau să le diminuăm efectele.
Nu sunt cazuri izolate, e vorba de situația în care ne aflăm, un exemplu ar fi lipsa meciurilor internaționale ale jucătorilor români la echipele de club. Cred că am reușit să punem fundația la procesul de reconstrucție, cu jucători tineri, mulți proveniți de la Under 21, cu o mentalitate diferită, pe care ne-o dorim foarte mult, care să ne dea speranțe pentru o calificare la EURO.
Încercăm să construim în jurul elementelor bune și să le dezvoltăm. Pentru mine e o onoare și o mândrie să mă aflu în această poziție și sper să ne bucurăm cu toții la final și să facem fericiți românii”, a declarat Edi Iordănescu, potrivit FRF.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER