Alex Pașcanu (20 de ani), calificat cu naționala României U21 la Euro 2019, e fundașul lui Leicester, desemnat cel mai bun jucător din academie în urmă cu doi ani. Mama lui Pașcanu, Oana, a reacționat pentru prima dată după accidentul în care a fost implicat patronul „Vulpilor”, Vichai Srivaddhanaprabha, și a anunțat ce i-a transmis fiul său.
Elicopterul patronului de la Leicester s-a prăbusit imediat după meciul cu West Ham (1-1).
„Nu am fost la meci, a venit Alex vineri seară acasă după meciul lui din Premier League U23 și am stat împreună sâmbătă. Alex numai ce plecase spre Leicester să doarmă acasă la el, că dimineață avea antrenament. Acum spune că s-ar putea să nu se mai antreneze după ce s-a intamplat”, a spus Oana Pașcanu, conform gsp.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER