Prima reacție a lui Gică Hagi:** „DA! M-am întâlnit cu Mircea Sandu! Analizez oferta FRF!”
Gică Hagi a avut ieri o zi plină. Dimineață a asistat la
Constanța la victoria echipei sale de juniori A, în manșa tur a
semifinalei campionatului național: 2-0 cu Poli 2002 Timișoara.
După-amiază a fost chemat de președintele FRF, Mircea Sandu, la o
discuție pe tema echipei naționale. De față a fost și Anghel
Iordănescu.
Gică, a venit și oferta federației…
Da, este reală.
Te-ai decis, vii?
Încă ne gândim, analizăm, este vorba de un proiect pe termen lung.
Eu am spus mereu că sunt în slujba fotbalului românesc.
Vine sigur și Anghel Iordănescu alături de
tine?
Împreună am fost și am discutat cu domnul președinte Mircea Sandu.
A fost o discuție în trei.
Dacă accepți, să spunem, mâine (n.r. –
luni), pleci în Brazilia?
Nu, ce să caut eu acolo? În Brazilia trebuia să meargă
altcineva.
Deci, așteptăm până pe 13 iunie, când e termenul dat de Mircea
Sandu, sau ne dai răspunsul mai devreme?
Nu pot să spun în acest moment. Despre termene și alte detalii
vorbiți cu domnul Mircea Sandu.
Te-ai gândit la stafful cu care vei veni la
națională?
Este timp pentru toate.
Sunt câțiva jucători care și-au anunțat retragerile. Crezi că
numirea ta i-ar putea convinge să se răzgândească?
Nu am avut timp să mă gândesc la așa ceva. Altele au fost detaliile
pe care le‑am discutat acum.
Ce program ai zilele următoare?
Am multe de pus la punct. Mai sunt meciuri de juniori, mai am și
alte drumuri, la Constanța.
Gică Hagi a confirmat pentru ProSport că a fost ofertat
Federația Română de fotbal. „Regele” nu a dat încâ un răspuns, dar
mai mult ca sigur va da curs ofertei. Împreună cu Hagi a fost
ofertat și Anghel Iordănescu pentru a prelua postul de director
tehnic.
„Da, m-am întâlnit cu Mircea Sandu, și împreună cu Anghel
Iordănescu, analizăm oferta federației”, a spus Hagi.