Prima reacție a lui Răzvan Burleanu după decizia UEFA de la România – Kosovo. Șeful FRF a vorbit despre apelul la TAS: „Avem 5 zile termen!”. EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu a oferit, în exclusivitate pentru ProSport, prima reacție după verdictul celor de la UEFA în privința meciului România – Kosovo. FRF ar putea lua în calcul, potrivit spuselor sale, apelul la TAS.

Chiar dacă au avut câștig de cauză la „masa verde”, ceea ce le asigură maximum de puncte în grupa din Liga Națiunilor, tricolorii nu au scăpat nepedepsiți. Amenzilor aspre li s-a adăugat obligația de a disputa fără spectatori următoarea partidă de acasă.

Răzvan Burleanu a reacționat după decizia luată de UEFA în cazul România – Kosovo

Cum era de așteptat, președintele FRF a salutat victoria României, exprimându-și convingerea că orice altă hotărâre ar fi creat un precedent periculos pentru lumea fotbalului, dar a catalogat drept dure sancțiunile. Mai ales suspendarea terenului propriu la primul meci din 2025, care ar putea avea loc în preliminariile Campionatului Mondial, în cazul în care sorții nu ne vor repartiza într-o grupă cu patru naționale.

Decizia forului european nu este definitivă, însă. Mai avem la dispoziție o cale de atac, apelul la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în termen de cinci zile.

„E o decizie care trebuie spartă în două. Pe de o parte, decizia care confirmă victoria României cu 3-0 era logică, rațională și predictibilă, fiindcă în orice alt context s-ar fi pus sub semnul întrebării orice meci de fotbal care ar fi fost organizat. Practic, decizia care confirmă victoria României protejează fotbalul. În ceea ce privește amenzile, în momentul de față le considerăm prea dure, mai ales închiderea stadionului pentru suporterii noștri, care, de altfel, în toată această campanie au fost un model și ne referim la modul în care s-au comportat în Germania, ne amintim meciul disputat în Cipru, dar și acest meci, unul cu o încărcătură aparte, s-au comportat exemplar până în minutul 91, 92.

 

Așteptăm motivarea, avem termen următoarele cinci zile pentru a decide dacă vom face apel la TAS sau nu. Există o procedură în ceea ce privește urgența, fiindcă vineri este tragerea la sorți. Procedura propune o singură comisie la nivel de UEFA, astfel încât noi sau kosovarii, dacă dorim să facem apel, singura instanță este Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Când ai o procedură care solicită o urgență a unei comisii se apelează la această practică”, ne-a declarat Răzvan Burleanu.

Obiectivul pentru 2025: „Îndeplinirea visului”

În altă ordine de idei, omul care conduce forul de la Casa Fotbalului s-a arătat încântat de rezultatele pe care le-a obținut echipa națională în 2024 și a dezvăluit obiectivul pentru 2025. Este vorba despre prima calificare la Campionatul Mondial după aproape trei decenii absență.

„Cel mai bun rezultat sportiv din ultimii 24 de ani pentru prima reprezentativă a României, dar dincolo de acest rezultat e o poveste unică, care inspiră întreaga societate românească. În 2024, echipa națională a României a reușit să inspire o națiune, a reușit să aducă generații de români împreună și am reușit să schimbăm percepția despre români și despre România la nivel internațional.

 

Aceasta este povestea de succes a anului 2024 în ceea ce privește Generația de Suflet, generația care ne unește. Obiectivul pentru 2025 este îndeplinirea visului. Visul merge mai departe și jucătorii noștri sunt pregătiți de luptă, de toate provocările pe care le vor avea în față pentru a-și îndeplini acest vis, de a ne califica din nou, după 1998, la un Campionat Mondial”, a mai spus Răzvan Burleanu pentru ProSport.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Minus 300.000€ pentru Ianis Hagi
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Ciclonul polar loveşte România în noaptea de sâmbătă. 7 judeţe intră sub cod galben de ninsori şi viscol
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Astăzi este SOLSTIȚIUL! Ce să NU faci în cea mai scurtă zi din an
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Joe Biden, președinte doar pe hârtie: dormea tot timpul și delega totul. Cine trăgea de fapt sforile la Casa Albă?
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×