Prima reacție din tabăra tricolorilor după ce Serbia a câștigat primul meci de la Mondiale: „Nu sunt de netrecut, n-au aură de mare echipă!”. România merge la Belgrad pe 10 septembrie, în Liga Națiunilor

Serbia a câștigat cu 1-0 meiul cu naționala statului Costa Rica, din grupa D a Mondialului din Rusia, dar nu au strălucit. Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice a FRF, nu e impresionat de viitorii adversari ai „tricolorilor” din Liga Națunilor.

România joacă împotriva Serbiei în Liga Națiunilor, la Belgra, pe 10 septembrie, de la ora 21:45, în al doilea meci al grupei. „Parcă mă mai liniștesc, așa. Nu are aura de mare echipă pe care vor să o dea unii. Deși a câștigat, nu cred că este un adversar de netrecut. Este un adversar cu câteva piese importante, cu execuții bune, dar care a fost totuși pusă în dificultate de multe ori de o echipă din America Centrală, pe care o cunosc foarte bine și împotriva căreia am jucat și eu.

„Parcă mă mai liniștesc, așa. Nu are aura de mare echipă pe care vor să o dea unii. Deși a câștigat, nu cred că este un adversar de netrecut. Este un adversar cu câteva piese importante, cu execuții bune, dar care a fost totuși pusă în dificultate de multe ori de o echipă din America Centrală, pe care o cunosc foarte bine și împotriva căreia am jucat și eu.

Sunt foarte oscilanți ca fotbaliști, prind zile foarte bune, dar și altele mai slabe. Dar, cred că nu ne sunt superiori! Poate, doar ca forță și ca experiență de joc. Au fotbaliști care pot emite pretenții, dar și noi avem jucători buni, chiar dacă părem o echipă tânără, lipsită de experiență. Putem avea și noi atuurile noastre”, a spus Stoichiță, la DigiSport, după meciul Serbiei de la Mondial.

Programul României în Liga Națiunilor:

  • 7 septembrie: România – Muntenegru, Lituania – Serbia (ora 21:45)
  • 10 septembrie: Serbia – România, Muntenegru – Lituania (ora 21:45)
  • 11 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
  • 14 octombrie: Lituania – Muntenegru (ora 21:45), România – Serbia (ora 16:00)
  • 17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45)
  • 20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
     
Publicat: 17 06. 2018, 17:44
Actualizat: 17 06. 2018, 18:33