Prima reacție dinspre FRF după ce Mihai Stoichiță a intervenit peste Edi Iordănescu la meciul Belarus – România. „E om coleric și nu se poate abține! Am vorbit cu Edi!”
Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, a reacționat după ce Mihai Stoichiță a încercat să intervină peste Edi Iordănescu la meciul Belarus – România, scor 0-0.
Prima reacție dinspre FRF după ce Mihai Stoichiță a intervenit peste Edi Iordănescu la meciul Belarus – România. „E om coleric și nu se poate abține! Am vorbit cu Edi!”
Mihai Stoichiță a fost extrem de vocal la meciul jucat de România cu Belarus, scor 0-0, la Budapesta, iar indicațiile directorului tehnic al FRF s-au putut auzi foarte clar pe stadionul Szusza Ferenc.
După ce Edi Iordănescu a vorbit despre intervențiile lui Mihai Stoichiță la echipa națională a României, acum a venit și rândul lui Andrei Vochin, consilierul președintelui Răzvan Burleanu, să vorbească despre reacțiile directorului tehnic al FRF.
„Am stat lângă el. (n.r. Ce a strigat el, ai strigat şi tu la jucători?) Fiecare avem un tip de personalitate. Cu toţii am fost pe stadioane sau aveam echipe favorite şi am fost în tribune şi strigam toţi, inclusiv ziarişti.
Eu am imaginea surprinsă la Mondialul din 94 când sunt pe masa presei, în picioare, asta a fost manifestarea din momentul ăla, când Răducioiu a marcat pentru 3-1 cu Columbia.
Sunt momente, mai ales pe final de meci, când este foarte greu, dacă eşti pasionat de lucrul ăla şi ţii cu echipa aia cu tot sufletul, ai manifestări de genul ăsta.
Dar acum mi se pare exagerat. Mihai e un tip coleric. În minutul 60-70 şi în liniştea care era acolo, mă întrebam ce e cu Mihai? Ce mai avea de spus îmi şoptea mie la ureche. Iar el a strigat de două sau trei ori după minutul 80 când tuturor ne venea să strigăm.
(n.r. Ţi se pare în regulă?) La Rădoi a fost cu totul şi cu totul altceva. Era la Voluntari, la tineret, şi e cabina aia, loja aia de la Voluntari. Mihai, fiind antrenor la bază, are momente în care nu realizează asta şi atunci s-a apucat să strige mai mult decât era cazul şi era şi prin minutul 20. Acolo ar fi trebuit să se abţină. Mai ales că eşti foarte aproape de jucători. Aici nu e acelaşi lucru. Era final de meci. Nu erau spectatori.
Am vorbit cu Edi (n.r. Iordănescu). Nu are nicio treabă, nu a resimţit nimic. Până la urmă, la asta se rezumă totul, dacă antrenorul principal simte că l-ai împiedicat în munca lui în vreun fel sau altul.
Mihai a stat de foarte multe ori… în primul rând, nu a mai plecat de la Mogoşoaia de câteva zile. Stă şi doarme acolo. La Budapesta au avut două-trei şedinţe de discuţii din astea de-ale lor, tactice, împreună. Dacă Edi nu a fost deranjat, înseamnă că ăla era spiritul.
Eu cred că stând atât de mult împreună ştiau foarte bine tot ce se întâmplă şi era un final de meci, tuturor ne venea sa strigăm. El (n.r. Stoichiţă) e un om emoţional, coleric, uneori nu se poate abţine, dar pentru mine e de felicitat. Adică 80 de minute, cu un stadion gol, unde se putea auzi orice, nu i-am auzit vocea tare în tribună, pentru mine asta e de felicitat”, a declarat Andrei Vochin, la Orange Sport.