Primele imagini cu Mircea Lucescu în funcția de selecționer al României
Duminică, 1 septembrie, au apărut primele imagini cu Mircea Lucescu, 79 de ani, în funcția de selecționer al României.
Echipa națională a României se pregătește pentru meciurile cu Kosovo (6 septembrie) și Lituania (9 septembrie) din Liga Națiunilor.
Mircea Lucescu a devenit noul selecționer al echipei naționale luna trecută, după o pauză de nu mai puțin de 38 de ani.
Mircea Lucescu a apărut pentru prima dată îmbrăcat în echipamentul echipei naționale a României de când a preluat funcția
În urmă cu două zile a fost anunțat și lotul României convocat de Mircea Lucescu, singura surpriză de ultimă oră anunțată sâmbătă seară, târziu în noapte, fiind lipsa lui Horațiu Moldovan care a transmis că vrea să-și câștige locul de titular la noua sa echipă din Italia, Sassuolo.
„Primele imagini cu Mircea Lucescu selecționer!
Așteptarea s-a încheiat! Legenda fotbalului românesc, Mircea Lucescu, a revenit la conducerea echipei naționale după 38 de ani!
Sunt momente de emoție și speranță pentru toți suporterii fotbalului românesc! Haideți să-i urăm mult succes în această nouă aventură!”, au postat oficialii Federației Române de Fotbal, pe pagina de Facebook a echipei naționale.
Acesta este totul României convocat pentru meciurile cu Kosovo și Lituania din Liga Națiunilor
Portari: Florin Niță (Damac), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova), Ștefan Târnovanu (FCSB)
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Cristian Manea (Rapid), Radu Drăgușin (Tottenham), Virgil Ghiță (Cracovia), Andrei Burcă (Banyias), Iulian Cristea (U Cluj), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Alexandru Chipciu (U Cluj)
Mijlocași: Mihai Lixandru (FCSB), Marius Marin (Pisa), Răzvan Marin (Empoli), Nicolae Stanciu (Damac), Darius Olaru (FCSB), Dennis Man (Parma), Ianis Hagi (Rangers), Deian Sorescu (Gaziantep FK), Valentin Mihăilă (Parma), Florinel Coman (Al Gharafa), Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova)
Atacanți: George Pușcaș (Bodrumspor), Denis Drăguș (Trabzonspor), Denis Alibec (Farul Constanța)
Mircea Lucescu, după ce a devenit noul selecționer al României: „În momentul în care nu mai aveţi nicio soluţie, eu am obligaţia pentru fotbalul românesc să mă întorc”
„Il Luce” a ținut un discurs impresionat la conferința de presă în care a fost prezentat oficial ca nou selecționer al echipei naționale.
„Multe sentimente m-au încercat, în primul rând nostalgia perioadei trecute. Am avut momente extraordinare şi ca jucător al naţionalei, şi ca antrenor.
Eu plec cu un handicap, în ultimii ani am lipsit din fotbalul românesc. De când m-am întors am urmărit meciurile.
Nu m-am gândit că mi se va propune. Eu am făcut tot ce a depins de mine să nu vin la echipa naţională. Voiam să le dau şanse antrenorilor tineri să vină. Am spus Federaţiei că este foarte important să dea continuitate (n.r. lui Edi Iordănescu), s-a făcut tot ce a fost posibil ca să îl convingă, dar nu s-a reuşit.
Am spus să vorbească apoi cu Gică Hagi, el îşi doreşte atât de mult şi a făcut atât de multe. Nu s-a ajuns la niciun fel de înţelegere. Le-am spus: «În momentul în care nu mai aveţi nicio soluţie, eu am obligaţia pentru fotbalul românesc să mă întorc».
Eu sunt un produs 100% al fotbalului românesc, care a făcut furori pe stadioanele din Europa. Ştiu că mă angajez la un lucru atât de dificil, dar am mare încredere în aceşti jucători. Au format un grup de învingători”, a transmis Mircea Lucescu la prezentarea oficială ca nou selecționer al României.