Primii deasupra liniei

Primii deasupra liniei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu și-a îndeplinit primul dintre obiectivele sale:
obținerea unui loc în urna a doua valorică pentru tragerea la sorți
a preliminariilor CE 2012. Totuși, adversarii pot fi foarte
puternici.
România este clasată pe poziția a 18-a, ultima în urna a doua
valorică, cu 28.145 de puncte. Pe primul loc, în ierarhia generală,
se află Spania, cu 39.964 de puncte, urmată de Germania și Olanda.
Reprezentativele din urna României sunt Grecia, Cehia, Suedia,
Elveția, Serbia, Turcia, Danemarca și Suedia.

Chiar dacă teoretic am putea avea adversari mai tari doar din
prima grupă valorică, și în grupele mai slab cotate sunt destule
echipe care ne-ar putea pune probleme serioase, printre acestea
fiind Israel, Bulgaria, Irlanda de Nord (din grupa a treia),
Slovenia, Belgia (din grupa a patra) și chiar Muntenegru, din
penultima urnă.
Tragerea la sorți pentru preliminariile CE 2012 va avea loc la 7
februarie 2010, la Varșovia

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
România a emis prima Carte Electronică de Identitate. Ce este buletinul cu cip

Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit, alta n-a dezamăgit!
Culisele de la Insula Iubirii: cine sunt ispitele 'reciclate' care au făcut show-ul de râs, anul acesta! Unul a dormit,…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
100.000.000€ pentru transferul lui Rafael Leao

Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv

"Lui Florin Prunea îi transmit că nu mă supăr pentru aberaţia spusă despre mine". Emil Grădinescu a tranşat subiectul |…
Este de nerecunoscut! Ce s-a ales de Raluca Zenga, după divorțul de Walter Zenga. Cum arată în prezent

BREAKING NEWS! A murit Val Kilmer! Actorul din ”Top Gun” avea doar 65 de ani

BANCUL ZILEI. Bulă e agăţat de o tipă: – E noaptea ta norocoasă. Am pregătit un joc special!

Cum şi-a falsificat un senator POT CV-ul: Paul Pintea are doar 10 clase, calificarea zidar și studii la “academia matrimonială”

Descoperire SENZAȚIONALĂ într-unul dintre cele mai faimoase situri din lume

Milionarul celebru care a cumpărat un castel şi l-a transformat într-o bijuterie! Cum arată acum clădirea cu o istorie uriaşă

Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima

Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...

A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri

Cel mai ieftin DUSTER (2025) costă mai puțin decât LOGAN! Cum cumperi SUV-ul cu 16.000 €?

Mihai Morar, în doliu. De ce îi este recunoscător celui care s-a stins din viață: „Parcă ieri ne-am văzut...”

×