Primul verdict după accidentarea lui Mitriță. Vedeta Craiovei s-a lovit la ultimul antrenament al naționalei

Atacantul celor de la U Craiova, Alexandru Mitriță (23 de ani) s-a accidentat la accidentat în timpul antrenamentului de vineri, 16 noiembrie, și este în pericol să rateze meciul cu Lituania de la Ploiești, ultimul pe teren propriu în Liga Națiunilor.

Consilierul președintelui FRF, Andrei Vochin, a dat mai multe detalii cu privire la starea jucătorului oltean, și este de părere că acesta ar putea evolua în meciul de sâmbătă: „Din ce am vorbit cu doctorul Claudiu Stămătescu, are o întindere a unui ligament, fără laxitate, nu e ceva serios. Eu cred că poate (n.r. – să joace)”, a spus Vochin pentru Telekom Sport.

Antrenamentul naționalei a fost vineri dimineață, chiar înaintea conferinței de presă a selecționerului Cosmin Contra. Mitriță se accidentase în timpul unei faze, a continuat antrenamentul, dar nu a scăpat de dureri:

„Așteptăm să vedem acum… doctorul deja îl vede și… Depinde de evoluția lui, de durerile pe care le are. Spunea că îl doare destul de tare acum. A terminat antrenamentul, ăsta e un lucru pozitiv, vom vedea”, a spus Contra.

Șase meciuri a strâns Mitriță pentru prima reprezentativă a României, fără să reușească să înscrie.

Publicat: 16 11. 2018, 21:08
Actualizat: 16 11. 2018, 21:09