Federalii anticipează maximum 30.000 de oameni în tribune
Suporterii tricolorilor sunt optimiști în ceea ce privește șansele pe care România le are pentru a prinde locul de baraj pentru CM din Brazilia. La inițiativa ProSport, fanii care au mers ieri la casele de bilete de la Național Arena le-au trimis mesaje de încurajare tricolorilor: „Sper să ne calificăm, dar cel mai important lucru este să învățăm să nu lăsăm totul pe ultima sută de metri și, mai ales, să nu ne mai bazăm pe alții”, a scris unul dintre suporteri. „Jucați pentru toți românii și vom merge împreună la Mondiale”, le-a transmis un alt fan jucătorilor lui Pițurcă. În ciuda optimismului afișat, fanii spun că ar suporta cu greu încă un eșec al tricolorilor: „Încă o dezamăgire este prea mult!”, scrie pe unul dintre mesaje!
Adversar / Ruutli: „România și Turcia, de același nivel”
Ajunsă la București cu o întârziere de câteva ore, Estonia a efectuat aseară antrenamentul oficial pe Național Arena. Tarmo Ruutli, selecționer Estonia: „România și Turcia sunt la același nivel, e greu de spus cine se va califica pentru baraj. Nu știu care dintre ele ar merita să ajungă acolo, poate formația cu mai mult noroc. În ce ne privește, noi sperăm să obținem un rezultat bun. Nu e foarte sigur că vom juca devensiv. Poate vom obține și puncte, nu am de unde să știu”.
Pancu s-a supărat pe Tamaș pentru că s-a lăudat că l-a bătut
Daniel Pancu a lămurit ieri oficial, la Digisport, incidentul său cu Tamaș, de săptămâna trecută. Deși inițial declarase că Tamaș l-a lovit accidental, „când încerca să-i arate cum se sare la cap în Anglia”, Pancone a confirmat ieri varianta prezentată de ProSport. „Am decis acum să vorbesc pentru că m-a deranjat că se laudă prin lumea fotbalului că m-a bătut. Nu vreau să creadă lumea că Tamaș e șmecher și Pancu nu. M-a lovit cu cotul, parșiv, când încercam să-l conduc spre toaletă. Nu am avut nimic cu el atunci și nici ulterior, când am vorbit la telefon. L-am înțeles, dar trebuia să spună lucrul ăla pe care l-am stabilit împreună și asta era”, a declarat Pancu. Conform martorilor, Tamaș era într-o stare avansată de ebrietate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER