Prioritățile lui Daum la naționala României: „Dacă facem asta, toți ne vor susține”. Mesaj pentru fani după incidentele cu Polonia

În acest moment, calificarea la Campionatul Mondial din 2018 este una destul de dificilă, după punctele pierdute cu echipele mai slab cotate, din grupă, dar selecționerul Christoph Daum pare că nu și-a pierdut încrederea în jucători.

România a debutat, în grupa E, cu o remiză, la Cluj, scor 0-0, împotriva Muntenegrului, iar din „dubla” cu Armenia și Kazahstan a reușit să scoată 4 puncte, după remiza 0-0, de la Astana. Înfrângerea cu Polonia, scor 0-3, de pe Arena Națională, a lăsat naționala României pe locul 4 (5 puncte), cu cinci mai puține decât leșii, liderii grupei. Astfel că meciul cu Danemarca se anunță unul foarte important în contextul calificării: „Fiecare meci a fost așa. A fost așa până acum, la fel va fi și contra Danemarcei. Va fi la fel și ulterior. Avem echipe puternice în grupă, chiar și Armenia și Kazahstan. Polonia este lider, toată lumea știe că am fi putut câștiga contra Muntenegrului și am fi putut avea două puncte în plus, am fi putut avea un rezultat mai bun în Kazahstan, alte două puncte. Cu cel puțin două puncte în plus am fi putut fi într-o poziție mult mai bună decât acum”, a declarat Daum într-un interviu pentru frf.ro

Selecționerul a cerut răbdare pentru a crea o națională competitivă și cu un joc atractiv pentru fani, iar Daum a avut și un mesaj pentru suporterii care vor umple Cluj Arena, pe 26 martie, cu Danemarca: „Pentru mine este mai important să creez un stil de joc cu care să se identifice toată lumea din România. Dacă ajungem la acest nivel, când jucăm atractiv, ofensiv, toți vor susține echipa națională. Vom vedea jucători tineri noi, schimbări cu care câteodată trebuie să fim răbdători, care nu aduc imediat rezultate, dar care arată că suntem pe drumul cel bun. Cu Danemarca avem nevoie de cele trei puncte, dar trebuie să ne concentrăm mai mult la cum evoluăm împreună, la cum jucăm, decât doar la rezultat. Dacă jucăm foarte bine, rezultatul și succesul vor veni. Nu aș vrea să mai văd artificii și altele pe care le-am văzut cu Polonia, care nu au nimic de-a face cu fotbalul. Aș vrea să îi rog pe suporteri să își arate susținerea strigând sau altfel decât prin aruncarea artificiilor”, a adăugat selecționerul în interviul de pe frf.ro 

Publicat: 15 02. 2017, 10:13
Actualizat: 15 02. 2017, 10:14