„Problema celor 25” sau de ce Gică Hagi a ezitat, cu adevărat, să îi dea un răspuns final lui Răzvan Burleanu, după oferta de a prelua naționala României! Acțiunile de la Farul Constanța și stadionul de 100.000.000 de euro sunt lucruri unde poate găsi soluția, dar cea mai mare frică a „Regelui” e legată de milionarii care au venit lângă el. EXCLUSIV

SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT
Vezi galeria foto - 10 poze

Gică Hagi (59 de ani), fondator al proiectelor FC Viitorul și Academia Hagi, în prezent manager al clubului de fotbal Farul Constanța, a ezitat să îi dea un răspuns final lui Răzvan Burleanu cu privire la oferta pe care a primit-o pentru a prelua naționala României. După înfrângerea cu FC Botoșani de duminică seară, scor 0-1 în etapa 3 din Superliga, șeful clubului de la malul mării a asigurat că va veni cu clarificări pentru președintele FRF în cursul zilei de luni, 29 iulie.

Între timp, sursele ProSport au aflat că acțiunile de la Farul Constanța și stadionul de 100.000.000 de euro care urmează să se construiască în orașul-port nu reprezintă un impediment major pentru o potențială colaborare între Gică Hagi și FRF. În schimb, frica mare a „Regelui” este reprezentată de o eventuală răcire a relațiilor economice dintre Farul și milionarii care au venit lângă el în ultimii mai bine de 10 ani. ProSport a numit acest impediment drept „Problema celor 25”, iar mai jos puteți citi toate detaliile.

Negocierile dintre Gică Hagi și Răzvan Burleanu, întârziate de „Problema celor 25”. Marea frică a „Regelui”, pentru care întârzie să preia echipa națională a României

Gică Hagi a anunțat, după meciul cu FC Botoșani, pierdut de Farul Constanța 0-1, că va discuta personal cu Răzvan Burleanu și îi va transmite președintelui FRF decizia sa finală legată de preluarea funcției de selecționer al României.

Îl voi suna mâine, îi voi spune și după veți afla. Pentru mine, Farul e foarte important”, a spus Gică Hagi, printre altele, după Farul Constanța – FC Botoșani 0-1.

Din informațiile obținute de ProSport, „Regele” ar părea mai degrabă că refuză oferta lui Burleanu, dar nici cei mai apropiați colaboratori ai săi nu cunosc sută la sută răspunsul pe care i-l va transmite șefului fotbalului românesc.

În schimb, sursele noastre au dezvăluit care este principalul obstacol pentru care Hagi se teme să plece din proiectul de la Farul Constanța. Nu este vorba despre cedarea acțiunilor unei alte persoane (zvonurile spun că nu Marilena Hagi ar urma să le aibă, ci Zoltan Iașko!) și nici de sistarea construirii noului stadion din Constanța, de 100.000.000 de euro. Pentru aceste două probleme există soluții clare. Acțiunile vor ajunge pe mâinile unui om de încredere, iar arena spectaculoasă de la malul mării se va ridica oricum, pentru că Primăria are tot interesul să câștige capitalul de imagine aferent.

Sursele ProSport afirmă că tendința tehnicianului de a spune „Nu” ofertei lui Răzvan Burleanu a venit în special din cauza „Problemei celor 25”. O vom denumi astfel, generic, pentru că este vorba despre partenerii de publicitate care au investit la Farul pentru Gică Hagi.

„Regele” e convins că aportul financiar al acestora se va diminua substanțial sau chiar total dacă el va ieși public și se va dezice, așa cum este normal să o facă pentru zona de integritate, de proiectul de la Constanța. Aproape toți au investit bani la fosta campioană a României pentru brandul Hagi, ori plecarea acestuia, fie și temporară din business, va atrage și lipsa interesului sponsorilor. În acest moment, tot proiectul se bazează pe lanțul de parteneri economici, fără de care activitatea ar fi practic imposibilă.

Răspunsul final al lui Gică Hagi va fi aflat în cursul acestei zile și, dacă va fi, totuși, unul pozitiv, va însemna că „Maradona din Carpați” a primit asigurări de la majoritatea colaboratorilor din mediul de afaceri că vor rămâne alături de proiectul de la Farul Constanța, chiar dacă el va pleca.

Mai jos îi puteți vedea pe „cei 25” care îl determină pe Gică Hagi să fie reținut în privința ofertei primite de la FRF:

SURSA FOTO: farulconstanta.com/parteneri

Gică Hagi, favoritul detașat al Comisiei Tehnice de la FRF

Imediat după ce Edi Iordănescu a anunțat că nu va mai fi selecționerul României, în presa din țară a început să se rostească numele lui Gică Hagi. Și asta pentru că managerul Farului Constanța a fost primul care a negociat cu FRF și înainte ca Iordănescu Jr. să bată palma cu Răzvan Burleanu. Însă, atunci, în decembrie 2021 mai precis, nu s-a ajuns la un acord.

Începând de miercuri, 24 iulie 2024, zvonurile din jurul lui Gică Hagi au căpătat o și mai mare amploare. Motivul? Comisia Tehnică a FRF s-a reunit, iar imediat după ședință, în cadrul căreia s-a supus un vot pentru postul de selecționer, Mihai Stoichiță a ieșit public și a făcut marele anunț! Gică Hagi reprezintă prima opțiune pentru postul de selecționer al României, după ce numele său a fost nominalizat, detașat, de cele mai multe ori în cadrul Comsiei Tehnice:

A fost o Comisie Tehnică, procedurile aceleași ca întotdeauna, cu opțiunile celor care fac parte din Comisia Tehnică. Opțiunea numărul 1, Gică Hagi! Sunt și alți antrenori, foști selecționeri, tineri. Și experimentați, bineînțeles. Nu pot să vă dau numele acum, pentru că nu am contabilizat ce este. V-am spus doar prima opțiune și probabil că așa vor începe discuțiile, cu prima opțiune. Procedura o știți foarte bine, am mai fost și acum doi ani și jumătate în aceeași situație. Probabil că vor fi aceleași etape. Acum, dacă vom întâmpina un refuz, atunci… Eu sper să accepte (n.r. – Gică Hagi), pentru că prea mult a amânat. Și cred că poate fi și o garanție a reușitei. Momentul lui a fost întotdeauna, pentru că întotdeauna a fost ofertat și au avut loc discuții cu el. De 6, 7 ani, de când am venit prima oară la Federație au fost aceste discuții cu Gică. Dar el gândește ceea ce vrea să facă și opțiunea e efectiv a lui. Opțiunea noastră, a Comisiei Tehnice, e el. Prima opțiune!”, a transmis răspicat Mihai Stoichiță.

Momentan, negocierile dintre FRF și Gică Hagi nu au început, deoarece managerul Farului Constanța nu și-a arătat deschiderea pentru a se așeza la masa discuțiilor oficiale. Însă, totul se va lămuri, cel mai probabil, în urma comunicatului pe care „Regele” îl va emite luni, 29 iulie 2024.

Publicat: 29 07. 2024, 11:51