Alexandru Maxim este omul de la care fanii tricolorilor, dar și selecționerul Pițurcă, au cele mai mari speranțe în „dubla” cu Ungaria și Turcia.
Mijlocașul lui VfB Stuttgart va fi pus să joace pe postul său favorit, adică în spatele vârfului
Considerat cel mai în formă dintre stranieri, Alexandru Maxim este și pariul lui Victor Pițurcă pentru meciul de azi, cu Ungaria. Mijlocașul lui VfB Stuttgart a bifat până acum șapte partide în tricoul naționalei și aproape de fiecare dată a impresionat. Ilie Dumitrescu îl consideră „un fotbalist rar”. Fostul mare internațional argumentează: „Nu e la îndemâna oricui să facă ceea ce a făcut el! Și-a lăsat amprenta asupra fiecărui meci pe care l-a jucat la echipa națională, a reușit câteva goluri excepționale”.
Un alt om care așteaptă ca Maxim să facă diferența în meciul cu Ungaria este Petre Grigoraș, fostul antrenor al acestuia de la Pandurii: „Să nu vă mire dacă vineri va scoate din cutiuța lui vreo fază și va înscrie cu piciorul lui bun de tot, cu dreptul”.
Cuvinte de laudă la adresa mijlocașului de la VfB Stuttgart are și Gică Hagi, decarul de legendă al tricolorilor: „E un jucător care, treptat, se impune la echipa națională. Are o tehnică bună, se descurcă foarte bine la mijlocul terenului, dar trebuie să demonstreze în continuare”.
„Este un fotbalist cu o personalitate foarte mare în joc”, Ilie Dumitrescu, fost internațional
Adam Szalai este cel mai în formă fotbalist al maghiarilor. Jucătorul a avut un debut senzațional la noua sa echipă, Schalke 04
În șapte meciuri, atacantul maghiar a înscris de patru ori, fiind principalul marcator al lui Schalke
Fotbalistul va evolua contra României cu o accidentare la mâna dreaptă
„Szalai este cel mai bun atacant împotriva căruia joc”, a spus Goian într-un interviu din ProSport. Deplasat, ar spune unii, în condițiile în care fundașul român a fost paznicul lui Benzema, Henry sau Van Nistelrooy, dar „Goe” dă senzația că îi cunoaște foarte bine calitățile lui Szalai (25 de ani). Un vârf autentic, înalt și puternic. La 1,93 metri, atacantul lui Egervari este și principalul pericol al lui Schalke, echipă care l-a pus pe liber pe Marica, beneficiind de accidentarea lui Huntelaar.
În cele șapte partide pe care le-a jucat în acest început de sezon pentru Schalke, Szalai a reușit patru goluri, dintre care două în preliminariile pentru Europa League, forma foarte bună fiind un semnal de alarmă pentru apărarea lui Victor Pițurcă. Totuși, atacantul maghiar a fost la un pas să rateze partida cu România din cauza unei accidentări la mâna dreapta. Fotbalistul a fost incert din cauza durerilor pe care le-a acuzat în ultima săptămână, dar a dat asigurări fanilor că va juca astăzi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER