Promisiune sau refuz elegant?** „Vorbim la începutul lui mai!”

Antrenorul lui Șahtior Donețk e vehement când vine vorba despre eventuale negocieri cu FRF pentru preluarea postului de selecționer al României, dar lasă de înțeles că peste câteva săptămâni ar putea analiza oferta lui Ionuț Lupescu. Directorul general al Federației a anunțat deja că îi va oferi postul antrenorului de 63 de ani.

Domnule Lucescu…

(puțin iritat) Despre ce vorbim? Dacă e despre echipa națională nu fac niciun fel de comentariu. Nu spun nici da, nici nu. Sunt oameni acolo care se ocupă de aducerea unui nou selecționer, ei trebuie să decidă, să caute.

Mandatat e Ionuț Lupescu, care a declarat deja că vă va face o propunere. Ați fost contactat?
Foarte bine, domnul Lupescu să se ocupe, dar eu nu vreau să vorbesc pe această temă.

Să vorbim despre Șahtior atunci. Sunteți aproape de semifinalele UEFA după 2-0 cu Marseille.

Era și timpul să ajungem aici, dar mai e un meci de jucat, cu o echipă care face legea în Franța în ultima vreme. Ne așteaptă un retur greu în Franța, pe un stadion arhiplin.

Are Șahtior șanse la un prim trofeu european?
Noi am avut de mai multe ori ocazia să ajungem sus. De fiecare dată am avut neșansă și am suferit din cauza lipsei de experiență europeană. Niciodată nu am meritat să părăsim competiția în momentul în care am fost eliminați. Și în acest sezon, dacă nu era meciul cu Barcelona de la Donețk și dacă nu făcea jucătorul ăla… Bojan ce a făcut (n.r. – Bojan Krkic) puteam juca sferturi de Liga Campionilor, nu de UEFA. Oricum, lucrurile s-au schimbat și am câștigat la capitolul experiență.

Având în vedere că mai sunt multe de făcut, sunteți tentat să rămâneți pentru a continua acest proiect?
Nu discut despre viitor. Nu e vorba doar de naționala României aici. Sunt alte cluburi care știu că devin liber de contract în luna mai, dar am refuzat orice fel de contact, pentru că m-ar îndepărta de ceea ce fac aici.

Când luați în calcul aceste opțiuni?
Poate după returul cu Marseille (n.r. – 16 aprilie) sau după semifinala de Cupă cu Dinamo Kiev (n.r. – 22 aprilie). La începutul lunii mai o să văd ce fac. Sigur poate fi prea târziu sau prea devreme pentru anumite propuneri, dar vreau să mă concentrez pe ce fac acum. Există preocupare pentru mine și din partea celor de la Șahtior, dar ar fi păcat acum să mă ocup de alte lucruri. Am avut și neplăceri în iarnă, când presa din Turcia și România a scris că aș putea pleca, iar la un moment dat suporterii de aici mi-au scris pe un banner „Du-te!”. Toate, din cauza unor speculații, pentru că eu nu am declarat nimic.

"Inaugurarea noului stadion îi va da o nouă imagine lui Șahtior, dar depinde și de echipă. Jucătorii trebuie să nu mai considere Șahtior o etapă intermediară înaintea unui campionat din vest. Așa au făcut mulți, ca Elano sau Marica" – Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk

 

Publicat: 13 04. 2009, 09:00
Actualizat: 13 04. 2009, 09:21