Dorin Goian e conștient că următoarea săptămână este capitală pentru echipa națională. Chiar dacă teoretic păstrăm șanse de calificare chiar dacă nu obținem punctaj maxim din dubla cu Serbia și Austria, fundașul Stelei realizează că avem nevoie de șase puncte.
Goe este optimist în ceea ce privește partida de la Constanța și anticipează că golul victoriei va fi marcat de colegul său de la formația de club, Bănel `Jardel`. Rămâne de văzut dacă Pițurcă va empatiza cu apărătorul din Ghencea, Nicoliță fiind pentru moment, a treia opțiune pentru postul de mijlocaș dreapta, după Max Nicu și Gigel Bucur.
"Mai sunt multe meciuri de jucat, se pot întâmpla multe, dar este o dublă foarte importantă. Ambele meciuri contează. Lui Max Nicu îi doresc să aibă multă baftă și îi urez bun venit în rândul tricolorilor. Sperăm să ne calificăm la acest Mondial și să le producem o mare bucurie tuturor suporterilor echipei noastre naționale. Pronosticul meu este 1-0, gol Bănel Nicoliță", a declarat fundașul în Sport Magazin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER