Propunere-surpriză a lui Mircea Lucescu pentru atacul echipei României:** „Burdujan e o soluție bună, a crescut mult!”
România continuă cursa pentru un loc de baraj la CM 2014. Naționala condusă de Victor Pițurcă va disputa vineri, de la ora 21.30, un meci extrem de important contra Ungariei. Meciul va fi transmis pe TVR 1.
Mircea Lucescu, antrenorul celor de la Șahtior, sare în ajutorul lui Pițurcă și îi propune un jucător pentru viitoarele meciuri ale naționalei. Lucian Burdujan, fostul atacant al celor de la Steaua, Rapid și FC Vaslui, acum legitimat la Cernomoreț Odessa, este jucătorul recomandat de tehnicianul de la Șahtior.
„Naționala a făcut un salt important în ultimul timp, se bazează pe un nucleu care a făcut performanțe cu Steaua, mai sunt și afară câțiva care joacă… Îmi doresc foarte mult să ne calificăm, că orice performanță a echipei naționale face să crească nivelul valoric al tuturor românilor care activează în fotbal. Nu numai în țară, ci și în străinătate.
Eu i-aș recomanda lui Pițurcă să se uite și la Burdujan, care a crescut extraordinar de mult ca vârf de atac. În condițiile în care Marica e în situația în care e, Burdujan e o soluție bună”, a mai spus Lucescu la Dolce Sport.